Cum reacţionează organismul când eşti îndrăgostit

1 2 jpg jpeg

La începutul unei relaţii, o serie de reacţii chimice apar de-a lungul sistemului nervos şi hormonal. Iată ce se întâmplă cu corpul tău pe măsură ce te îndrăgosteşti.

Beţie... din dragoste

Câteva pahare de vin te fac mai puţin inhibat, fricos şi anxios, dar şi mai îndrăzneţ. Aşa acţionează şi oxitocina, „hormonul dragostei", potrivit unui studiu realizat la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie. Aşadar, la unele persoane, sentimentul de îndrăgostire se poate manifesta ca o beţie uşoară.

Îţi transpiră palmele

Înainte de o întâlnire, este posibil să observi că inima începe să o ia la goană, iar palmele îţi transpiră. Nu e doar un impuls nervos care cauzează creşterea anxietăţii, este de fapt stimularea adrenalinei şi noradrenalinei. „Acest lucru poate duce la o senzaţie fizică de dorinţă şi nevoia de a-ţi concentra atenţia asupra acelei persoane specifice", spune Kat von Kirk, terapist, citată de CNN.

Pupilele se dilată

Atunci când eşti atras de cineva, există o stimulare a sistemului nervos, ceea ce face ca pupilele să se dilate. Este o reacţie pe care mulţi dintre noi o avem, atunci când stăm faţă în faţă cu persoana de care ne simţim atraşi.

O altă stare care poate să apară este îngrijorarea, atunci când cel de care te-ai îndrăgostit nu este în preajma ta.

Te poţi simţi bolnav

Unele persoane ar putea, de asemenea, să se simtă un pic bolnave atunci când încep să se vadă cu cineva. Îşi pot pierde apetitul şi se pot simţi apatici. Aceasta este o cale prin care corpul îţi spune că ţie îţi place foarte mult de acea persoană. Acest lucru se poate întâmpla din cauză că hormonul de stres, cortizolul, duce la contractarea vaselor de sânge din stomac, ceea ce face sa te simţi bolnav, lipsit de poftă de mâncare.

Acest lucru dispare de obicei în timp, pe măsură ce devii mai confortabil cu prietenul sau prietena ta. De asemenea, ar putea explica parţial de ce multe mirese si miri simt ca ei nu pot mânca la nunta lor.