Cum îţi dai seama că ai putea avea probleme cu ficatul

1 shutterstock 1350063266 jpg jpeg

Infecţiile cu virusurile hepatitice, abuzul de alcool şi obezitatea sunt câţiva dintre factorii care dăunează sănătăţii ficatului. Este bine să ştii ce simptome ar putea fi sugestive pentru bolile hepatice, astfel încât să mergi la medic şi să tratezi din timp problema apărută la nivelul acestui organ.

Ficatul, cel mai mare organ din corpul uman, este alimentat cu 25% din sângele care circulă în organism. Se află localizat sub plămânul drept, fiind protejat de coaste. Este un organ cu peste 500 de funcţii complexe şi importante. Printre acestea, se numără: procesarea compuşilor din hrană (glucide, lipide, proteine, vitamine), secreţia de bilă, importantă în digestie, transformarea substanţelor toxice în produşi netoxici, metabolizarea alcoolului, sinteza de proteine etc.

Simptome la care să fii atent

Bolile sau tulburările care apar la nivelul ficatului nu dau mereu simptome. Când apar, acestea pot include:

  • Icterul. Coloraţia galbenă a pielii apare din cauza unui nivel crescut al bilirubinei. Acest simptom poate însoţi bolile de ficat (hepatite) sau de bilă, precum şi tumorile maligne (cancer de pancreas) sau pancreatita.
  • Oboseala persistentă, care se menţine în ciuda odihnei, poate fi simptomul unei patologii hepatice mai mult sau mai puţin severe: ficatul încărcat, steatoza hepatică (ficatul gras) sau hepatita.
  • Pierdere poftei de mâncare şi slăbirea bruscă pot fi puse pe seama unei eventuale ciroze. Dacă nu se iau urgent măsuri de tratament, ciroza poate evolua spre cancer hepatic. De reţinut că aceste simptome pot fi cauzate şi de alte probleme de sănătate.
  • Tulburările de memorie sau confuzia ar putea fi manifestări ale encefalopatiei hepatice. Aceasta reprezintă deteriorarea funcţiei cerebrale şi afectarea sistemului nervos cauzată de acumularea de substanţe toxice în sânge, care, în mod normal, sunt eliminate de ficat.
  • Greaţa, vărsăturile, durerile abdominale pot semnala insuficienţa hepatică, deteriorarea funcţiei ficatului. Această problemă de sănătate se mai poate manifesta şi prin lipsa poftei de mâncare, oboseală, umflarea abdomenului, somnolenţă, stări de confuzie şi agitaţie.
  • Abdomenul mărit poate semnala prezenţa ascitei. Acumulare de lichid în cavitatea abdominală, ascita însoţeşte şi alte manifestări ale bolilor de ficat precum hipertensiunea portală. Cauzele ascitei sunt: ciroza hepatică (mai ales forma cauzată de alcoolism) şi hepatita alcoolică.
  • Scaunul închis la culoare şi vărsăturile cu sânge ar putea fi simptome ale varicelor esofagiene. Acestea sunt vase dilatate aflate în pereţii esofagului şi au risc mare de sângerare. Varicele esofagiene pot fi cauzate de o boală a ficatului şi mai pot produce ameţeală, paloare şi anemie.
  • Disconfortul abdominal şi senzaţia de preaplin pot fi simptome ale ficatului mărit.
  • Urina închisă la culoare este unul dintre simptomele colestazei, care reprezintă reducerea sau oprirea fluxului biliar. Icterul, mâncărimea, frisoanele şi ascita sunt alte manifestări ale colestazei.

Când să mergi la medic

Dacă ai unul dintre simptomele sugestive pentru bolile de ficat, fă-ţi o programare la medic. Anumite analize de sânge şi explorările imagistice ajută la depistarea afecţiunilor hepatice. Printre analizele de sânge recomandate se numără: bilirubina şi albumina serică şi enzimele hepatice. Dacă se suspectează o hepatită, medicul va indica teste specifice de sânge. De asemenea, medicul îţi poate recomanda şi ecografia abdominală, explorare neinvazivă şi neiradiantă, care permite explorarea organelor aflate în abdomen, deci şi ficatul. Prin explorarea ficatului se pot decela afecţiuni difuze (steatoza şi ciroza), dar şi localizate (tumori benigne sau maligne). Vizualizarea colecistului permite identificarea litiazei biliare.

Alte explorări sau proceduri care ajută la diagnosticarea afecţiunilor hepatice şi evaluarea stării ficatului sunt elastografia şi puncţia hepatică.

INFO

Icterul, urina închisă la culoare, febra, durerea de articulaţii, pierderea poftei de mâncare, greaţa, vărsăturile, slăbiciunea, oboseala pot fi simptomele hepatitei B.