Cum eviţi dezamăgirile cauzate de prieteni

1 cum eviti dezamagirile jpg jpeg

Suntem oameni, deci fiinţe imperfecte, şi e firesc ca, de-a lungul vieţii, să fim dezamăgiţi şi să îi dezamăgim la rândul nostru pe alţii, chiar fără să ne dăm seama. Ce poţi face, totuşi, pentru a evita deziluziile cauzate de prieteni?

Cui nu i s-a întâmplat să stabilească o întâlnire cu un prieten, iar acesta să o anuleze cu o zi înainte sau chiar în ziua respectivă? Şi care dintre noi nu a făcut acest lucru la rândul lui? E firesc ca în viaţa fiecăruia să apară evenimente care să dea peste cap planurile stabilite din timp şi nu ai de ce să te superi dacă, din când în când, un prieten renunţă la ele din motive obiective. Dacă, însă, acest lucru se întâmplă frecvent, e bine ca, în loc să aduni frustrări, să discuţi deschis despre problemă. Poate că, fără să îţi dai seama, în trecut ai spus ceva nepotrivit sau ai reacţionat într-un fel care îl face să te evite în prezent. Sau poate că prietenul respectiv trece printr-o perioadă mai dificilă despre care îi e greu să vorbească. Nu trebuie să laşi o relaţie de prietenie la care ţii să dispară fără să ai o discuţie lămuritoare.

Şi totuşi, ce e de făcut dacă te simţi complet dezamăgit de un prieten bun sau chiar de mai mulţi? Respingerea, dezamăgirea, trădarea pot declanşa sentimente de furie sau de tristeţe, pentru că fiinţa umană e creată să relaţioneze cu cei din jur şi tinde spre relaţii stabile de prietenie. E bine să conştientizezi aceste sentimente şi să te întrebi, în acelaşi timp, cât de îndreptăţite sunt ele şi dacă nu cumva ai şi tu partea ta de vină. Gândeşte-te, de asemenea, dacă furia sau dezamăgirea ta au legătură directă cu această persoană sau dacă nu cumva provin din alte sectoare ale vieţii tale.

4 metode prin care eviţi dezamăgirile cauzate de prieteni

  • Verbalizează-ţi aşteptările faţă de prietenii tăi şi nu presupune că aceştia ştiu tot ce gândeşti şi ce-ţi doreşti de la ei. De exemplu, dacă vrei să fie punctuali atunci când stabiliţi să vă întâlniţi, spune-le acest lucru sau dacă vrei să rămână între voi anumite discuţii, cere-le direct să nu discute cu alte persoane.
  • Obişnuieşte-te ca, în anumite situaţii, să nu te mai bazezi pe prieteni: de exemplu, dacă ai ceva de reparat prin casă, cheamă un muncitor specializat sau dacă ai nevoie să transporţi mobile dintr-o casă în alta, apelează la o firmă de mutări. Dacă îţi rogi prietenii să te ajute în asemenea situaţii, e posibil ca aceştia să te amâne sau să nu se ridice la nivelul pretenţiilor tale şi atunci relaţia voastră va avea de suferit.
  • Fă tot posibilul să nu depinzi 100% de o singură persoană atunci când îţi faci planuri de distracţie. Dacă, de exemplu, vrei să vezi o premieră cinematografică în compania unui prieten, ţine cont de faptul că în viaţa acestuia poate apărea ceva de ultimă oră şi te vei trezi că nu mai ai cu cine merge. Gândeşte-te, deci, din timp, la o altă persoană pe care ai putea-o invita sau ia în calcul să mergi singur. Uneori, compania propriei persoane este cea mai bună companie.
  • Întreabă-te dacă chiar ai nevoie de anumite persoane în viaţa ta. Poate că eşti prieten cu cineva încă din şcoala generală şi aţi trecut prin multe împreună. Poate că v-aţi ajutat reciproc când aţi avut nevoie şi poate că aţi fost alături unul de altul în momentele grele, dar de la o vreme simţi că nu mai aveţi multe în comun. E normal ca două persoane care s-au împrietenit în copilărie să nu mai fie prietene la fel de bune la vârsta adultă. Se întâmplă ca evoluţia lor personală şi profesională să fie atât de diferită încât să nu mai aibă mare lucru în comun şi să pară că vorbesc limbi diferite. În acest caz, e bine să nu ai aşteptări nerealiste şi să te gândeşti sincer dacă această prietenie vă mai aduce beneficii reale ţie şi celeilalte persoane.