Cum alegi corect perna şi salteaua. Sfatul medicului

1 perna saltea jpg jpeg

Dacă dimineaţa, la trezire, ai dureri de spate sau de cap, de vină ar putea fi salteaua şi perna. Ca să previi aceste neplăceri, îţi spunem de ce să ţii cont când le cumperi.

În multe situaţii, durerile de spate şi de cap sunt cauzate de un pat prea tare sau prea moale, de o saltea dură, prin care se simt arcurile, de o pernă voluminoasă - toate pot modifica în rău poziţia coloanei vertebrale. O saltea potrivită nu trebuie să fie costisitoare, ci să respecte anumite reguli, respectiv să asigure corpului o poziţie neutră în timpul somnului, astfel încât coloana să-şi menţină curburile normale, iar capul, umerii şi călcâiele să fie aliniate.

O saltea dură poate provoca durere în zonele de presiune (umeri şi şolduri), determinându-ne să dormim în alte poziţii, care nu relaxează corpul, ci îl tensionează. Când salteaua este prea moale, tendinţa corpului este să se odihnească în poziţia ghemuit. Indiferent de situaţie, riscul să te trezeşti dimineaţa cu dureri creşte considerabil.

Cum ştii că trebuie să schimbi salteaua

Tulburările de somn pot fi anunţate de următoarele semne, care îţi sugerează că este timpul să înlocuieşti salteaua.

Ce să ştii când alegi salteaua

Dr. Codrin Huszar, medic specialist ortopedie traumatologie, ne oferă câteva sfaturi pentru alegerea saltelei, corelate cu modele disponibile în comerţ şi nevoile corpului.

Perna nepotrivită poate accentua sfofăitul

Când alegi perna de dormit, fii atent la umpluturi şi testează-le, ca să o achiziţionezi pe cea care îţi poate îmbunătăţi somnul. Penele şi puful reţin căldura şi tind să ofere un confort sporit. Pernele cu spumă de memorie distribuie uniform greutatea, ceea ce poate fi de ajutor dacă suferi de dureri de gât. O pernă bună menţine poziţia corectă a capului şi gâtului în raport cu trunchiul. De reţinut că doar gâtul şi capul vor „sta” pe pernă, nu şi umerii. O pernă nepotrivită poate accentua sforăitul şi poate da dureri de cap şi de ceafă dimineaţa.

Dacă dormi pe spate sau pe burtă, optează pentru o pernă plată. Dacă te odihneşti pe o parte, o pernă mai voluminoasă te va ajuta să elimini decalajul dintre cap şi umeri. În cazul în care nu ştii în ce poziţie dormi sau îţi schimbi des poziţia de somn, mizează pe perne cu valori diferite ale puterii umpluturii. Acest tip de pernă asigură confort indiferent de poziţia în care dormi.

Ce durată de viaţă au

Dacă patul poate fi schimbat mai rar, salteaua care este aşezată pe el are o medie de viaţă de până la 10 ani – termenul poate fi prelungit, dacă este păstrată în condiţii optime. Când, însă, observi că a făcut cocoloaşe sau că nu mai este fermă ori elastică, trebuie să iei decizia de a o schimba. Medicul ortoped Codrin Huszar atrage atenţia că saltele trebuie schimbate şi pentru că se schimbă caracteristicile corpului odată cu vârsta. În ceea ce priveşte pernele, acestea trebuie înlocuite mai devreme, la fiecare 1-2 ani, deoarece acumulează mai repede praf şi microorganisme şi favorizează declanşarea alergiilor.