Cele 3 stări de agregare ale iubirii

1 iubire jpg jpeg

Multe persoane sunt confuze în privinţa relaţiei de cuplu sau chiar a iubirii însăşi. Pe măsură ce creştem şi ne dezvoltăm, puţine persoane au ocazia să afle despre ce înseamnă iubirea cu adevărat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au parte de ea.

Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puşi în faţa vieţii adulte, cu dorinţa de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri: Cum este potrivit să îmi manifest iubirea? Cum ştiu că iubesc? Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubeşte? Iubirea înseamnă sacrificii? Ştiu că mă iubeşte, de ce nu simt că sunt iubit/ă?

Pentru mulţi pot părea întrebări absurde însă dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câţi dintre noi ştim cu adevărat care este acesta?

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite: (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea “gazoasă”), (2) relaţia de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”) şi (3) iubirea de sine (starea „solidă”).

(starea “gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem). “Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toţi îl trăim şi ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”. Pe de altă parte, avem studiile ştiinţifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naştere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacţii biologice tot mai intense. Din experienţa umană, este descrisă ca o stare resimţită în întreaga fiinţă, o atitudine şi un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum şi un stil de a te raporta la viaţă într-un mod sănătos, orientat către creştere şi vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

(starea “lichidă”, care curge de la o generaţie la alta). “În general, tindem să luăm acelaşi tipar relaţional de la părinţii noştri sau să căutăm opusul complet al acestuia. Ceea ce învăţăm despre iubire şi relaţii de la persoanele importante din viaţa noastră determină ceea ce o să ajungem să trăim în relaţia de cuplu adultă. Astfel că, dacă nu suntem învăţaţi să avem discuţii deschise, sincere, fără judecată, vom trăi într-o relaţie cu multe goluri şi neajunsuri de care este posibil să nici nu fim conştienţi că există. Am fost întrebată „cum fac să îi arăt cât de mult o iubesc?”. Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulţi dintre noi nici măcar nu am fost încurajaţi să purtăm astfel de discuţii cu partenerul nostru. În toate şedinţele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluţie din afară, fără să fi avut întâi o discuţie în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuţiile deschise, lăsând prejudecăţile din ambele părţi. Cu toţii suntem oameni: predispuşi la a face greşeli, predispuşi la a răni prin acele greşeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoţional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă şi rapidă acţiune. Însă, pentru o relaţie sănătoasă şi echilibrată este mai util să trecem peste primul impuls şi să ne privim pe noi înşine, apoi relaţia, să căutăm să înţelegem înainte de a judeca”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

! (starea “solidă”, fundamentul iubirii). “Atunci când suntem încrezători, fericiţi, împliniţi şi bine cu noi înşine, cu tot ce înseamnă asta, putem să construim un alt fel de relaţie. Relaţia de cuplu cu o persoană care nu îşi acordă suficientă atenţie, care nu are grijă de propriile nevoi şi pe deasupra, cere să fie salvată de propria „demoni” este foarte dificilă. Această relaţie este mai degrabă focusată pe împlinirea nevoilor, decât pe a se cunoaşte şi a clădi o fundaţie sănătoasă care să dureze în timp. Asta nu înseamnă neapărat că dacă începe astfel, o relaţie nu poate evolua şi creşte. Oricând se poate schimba dinamica relaţiei, cu condiţia ca ambii să îşi dorească şi să se implice în mod egal în proces. Asta ar implica, evident, ca ambele persoane să îşi ofere mai întâi ce au nevoie – spaţiu, timp, atenţie, iubire – pentru ca mai apoi să înveţe unul de la altul cum să îşi ofere reciproc. În iubire fiecare are un limbaj propriu. În cartea lui Gary Chapman, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, acesta evidenţiază 5 astfel de limbaje diferite. În realitate, fiecare înglobăm câte puţin din fiecare, în procente diferite şi o discuţie despre asta poate să salveze mult timp într-o relaţie. Pe de altă parte, dincolo de limbajul personal de iubire – moduri în care ofer şi aştept să primesc iubirea – fiecare dintre noi avem nevoi diferite în raport cu noi înşine şi cu ceilalţi. Şi acestea sunt importante atunci când vorbim despre modurile în care relaţionăm.  Toate lucrurile pe care le-am menţionat, ţin mai întâi de procesul personal de autocunoaştere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorinţă primordială de a ne cunoaşte, de a ne vindeca şi debarasa de rănile trecutului şi din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi. Aşadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relaţii şi atâta timp cât este făcută conştient, asumat şi susţinut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău şi inevitabil impactează pozitiv propria relaţie de cuplu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).