Ce trebuie să ştii despre prediabet până nu e prea târziu

1 2 jpg jpeg

Verificarea glicemiei şi testul de toleranţă a glucozei te pot avertiza din vreme dacă ai un nivel al glicemiei periculos de mare. În cazul glicemiei pe nemâncate, valorile cuprinse între 110 şi 125 mg/dl indică prediabetul. Pentru testul de toleranţă orală la glucoză se recoltează glicemia pe nemâncate, după care se ia glucoza dizolvată în apă. După 2 ore, se recoltează glicemia. O valoare cuprinsă între 140 şi 199 mg/dl semnalează prediabetul.

De ce e necesar să acţionezi imediat

Odată ce ştii că ai glicemia mărită, nu neglija această problemă, pentru că pot apărea complicaţii serioase. Se poate ajunge la tulburări cardiovasculare, insuficienţă renală, neuropatie (pierderea sensibilităţii la frig, la cald), disfuncţie erectilă, în cazul bărbaţilor. Cere sfatul medicului de familie sau a unui specialist în nutriţie şi diabet pentru a face schimbările de dietă necesare.

Atenţie!

80% din cazurile de prediabet duc la instalarea diabetului de tip 2 în lipsa unui tratament şi a unui regim potrivit.

Ce-i de făcut?

Mişcare în fiecare zi

O primă schimbare pe care o poţi face pentru a nu ajunge la diabet zaharat de tip 2 sau chiar 1 este să începi să faci mişcare zilnic sau la 2 zile, câte 20-30 de minute. Vei evita şi bolile inimii, vei scăpa sau vei reduce stresul, anxietatea, vei slăbi mai uşor, îţi vei reduce nivelul colesterolului şi al tensiunii arteriale.

Te-ar mai putea interesa: Ai diabet şi vrei să slăbeşti? Nu e imposibil!

Elimină alimentele nesănătoase

Pe lângă renunţarea la fast food, băuturi carbogazoase, dulciuri, produse de patiserie, poţi adopa dieta mediteraneeană. Un program de masă bine stabilit şi reducerea porţiilor te a ajută să ai un metabolism accelerat, să slăbeşti şi să scapi de poftele de alimente nesănătoase. Găteşte mai mult şi cumpără preparate culinare gata făcute mai rar, pentru a nu risca să mănânci prea sărat sau prea gras.

Ştiai că…

…diabeticii au un risc de 4 ori mai mare de a suferi de o afecţiune cardiovasculară?

Dormi suficient

Lipsa somnului sau odihna insuficientă te predispun la diabet şi obezitate. Somnul permite corpului să-şi regleze nivelul de hormoni, inclusiv leptina, hormon de care depinde saţietatea, şi grelina, care stimulează senzaţia de foame.

Citeşte şi: Cum îţi dai seama că ai diabet

Redu nivelul de stres pe cât posibil

Pentru a reuşi să scapi de stres sau pentru a diminua nivelul acestuia, e nevoie să identifici ce anume îl generează. Odată descoperită originea, depinde de tine să găseşti soluţii pentru a îndepărta cauza stresului. Fă o listă de priorităţi şi, dacă se poate cere ajutorul celor din jur pentru unele activităţi pe care le ai de făcut . Dacă bei cafea sau băuturi care conţin cafeină redu cantitatea, pentru a nu te agita în plus. Stresul se va diminua şi dacă păstrezi puţin timp pentru tine în care să faci ceva ce-ţi place, fie la începutul, fie la finalul zilei.

Extrapont

Persoanele care renunţă la fumat sau care măcar reduc numărul de ţigări fumate pe zi au un risc mai scăzut de a face diabet.