De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineaţa la cafea, îmi activează digestia, etc. Lucrurile care stau în spatele acestui obicei însă sunt ceva mai profunde şi ating chiar centrul fiinţei noastre – acele nevoi despre care poate nu ştim sau pe care ni le refuzăm singuri.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), fumatul implică două elemente esenţiale – focul şi aerul, iar ambele sunt reprezentarea masculinului în viaţa noastră. “Atunci când suntem stresaţi sau speriaţi, respiraţia tinde să fie prima care se blochează. Prin acest lucru, tensiunea din organism creşte, creierul primeşte mai puţin oxigen şi mai degrabă îngheţăm decât să găsim soluţii. Din punct de vedere simbolistic, fumatul ţine de capacitatea noastră de a inspira şi expira, atunci când nu reuşim să o facem în mod firesc. În acest caz, fumatul joacă rolul „măştii cu oxigen”. Deşi efectele sunt garantat mai puţin benefice decât cele ale unei măşti cu oxigen, în plan psiho-emoţional poate face minuni. Similar cu modul în care fumătorii inspiră şi expiră fumul, putem găsi şi în yoga, meditaţie sau alte abordări care se bazează pe tehnici de respiraţie pentru gestionarea anxietăţii şi detensionare tipare similare care au scopul de reglare şi dirijare a respiraţiei”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
 

Fumăm când ne simţim fără putere sau ameninţaţi

Un alt moment în care putem simţi nevoia să fumăm este atunci când ne simţim fără putere, vlăguiţi sau ameninţaţi. Fumând, accentuăm aspectele masculine din noi şi ne putem pregăti mental pentru un potenţial atac, în sensul de a ne apăra sau de a acţiona, deopotrivă. “Fumatul este un gest masculin prin esenţă, care accentuează puterea, virilitatea, forţa unui bărbat gata de acţiune. Lucrul acesta nu ţine de sexul nostru, pentru că fiecare dintre noi trăim atât aspectul masculin cât şi pe cel feminin. Cu toţii avem „apucături” din ambele direcţii şi aşa este şi firesc să fie, pentru că trăim totuşi într-o lume duală care se bazează pe polarităţi şi echilibrul dintre ele. Astfel că, dacă ne simţim prea vulnerabili, pierduţi sau fără putere, simplul gest de a ne aprinde o ţigară ne poate da senzaţia că suntem în control şi putere”, declară specialistul.

 

Fumăm pentru că nu ştim ce să facem cu mâinile

Un alt motiv pentru care oamenii fumează este pentru că „nu ştiu ce să facă cu mâinile”. De obicei, acest lucru vine pe un fond de nesiguranţă şi/sau neîncredere care se manifestă printr-un disconfort de a ne manifesta liber în public. “Având ţigara în mână, ne dă „un scop” pentru a fi acolo şi o ocupaţie, care să ne permite să facem mai mult decât de a sta cu mâinile în buzunar. Evităm astfel posibile gesturi incomode, posturi sau atitudini corporale care ar putea trăda nivelul de anxietate resimţit în interior. În plus, dacă optăm pentru combinaţia „ţigarea şi cafeaua”, practic ne ţinem ambele mâini ocupate, fiind complet absolviţi de şansa de a face orice fel de gest şi formăm o barieră metaforică între noi şi ceilalţi în spatele căreia ne putem simţi protejaţi, în siguranţă”, consideră psihologul Andra Tănăsescu.
 

Lipsa iubirii ne facem să fumăm mai mult

Cel de-al patrulea motiv pentru care fumăm este pentru că, la un nivel foarte profund, simţim lipsa iubirii şi a căldurii sufleteşti în viaţa noastră. În acest caz, a ne umple plămânii cu fumul cald ne induce starea de relaxare pe care ne-ar oferi-o o îmbrăţişare blândă, spre exemplu. 
“Majoritatea oamenilor descriu modul în care simt afecţiunea şi iubirea drept o senzaţie de căldură la nivelul pieptului. Plămânii sunt în partea superioară a corpului deci, este de la sine înţeles că atunci când îi umplem cu fumul cald, este ca şi când simţim cum ni se încălzeşte „sufletul”. Şi, în mod special, pentru că focul şi aerul am zis că reprezintă aspectul masculin, cel mai probabil ne simţim privaţi de iubirea partenerului nostru sau a tatălui nostru – adică a simbolului masculin de care ne este dor, care nu mai este în viaţa noastră sau care este dar nu ne oferă aşa cum avem nevoie”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).