Cu cât a crescut plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%

farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg

Prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri de protecție socială, aprobată astăzi de Guvern, plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din prețul de referință crește începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei.

Prin Ordonanța de urgență privind unele măsuri de protecție socială, aprobată astăzi de Guvern, plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din prețul de referință crește începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei.

Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzute de Legea nr. 360/2023, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creșteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depășindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%.

De programul de compensare cu 90% a medicamentelor de pe Sublista B vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei. Tot ca și până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii și din indemnizațiile sociale pentru pensionari.

Pentru transpunerea cât mai rapidă în practică a prevederilor actului normativ, CNAS a transmis caselor de asigurări de sănătate județene, a Municipiului București și CAS AOPSNAJ să informeze toți furnizorii de servicii medicale cu care se află în relații contractuale cu privire la noul plafon de pensie până la care se aplică programul de compensare 90%, prin publicarea informațiilor pe pagina web proprie și transmiterea prin poșta electronică către fiecare furnizor.

„CNAS a răspuns cu promptitudine îngrijorării pensionarilor ale căror pensii majorate ar fi fost afectate de costul suplimentar al medicamentelor, întrucât se depășea plafonul care le dădea dreptul la compensarea de 90%. Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca medicamentele și serviciile medicale de care depind sănătatea și viața asiguraților să fie cât mai accesibile pentru aceștia” – a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.

Sursă: Biroul de presă CNAS

Veyi și: Acestea sunt medicamentele care pot da dependenţă!