Acţiune de eradicare a pneumoniei la copii

1 2 jpg jpeg

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Agenţia Naţiunilor Unite pentru copii au lansat recent un plan global de acţiune pentru a reduce incidenţa cazurilor de pneumonie infantilă.

Potrivit ultimelor statistici ale OMS, pneumonia ucide anual 1.8 milioane de copii din întreaga lume, fiind responsabilă de 20% din cazurile de deces infantil. „Din moment ce deja cunoaştem metodele prin care putem inteveni, trebuie să le implementăm cât mai urgent posibil. Doar în acest fel vom reuşi să combatem principalul ucigaş care ameninţă viaţa copiilor sub vârsta de 5 ani”, a spus Anne Golaz, consilier pe sănătate la Unicef.

Principalele măsuri de a reduce cazurile de pneumonie sunt ca autorităţile să se asigure că fiecare copil este vaccinat şi ca mamele să conştientizeze că nou-născuţii trebuie alăptaţi în primele şase luni de viaţă. Reprezentanţii OMS spun că securitatea şi eficienţa vaccinului antipneumococic au fost deja dovedite, alăptarea reducând şi ea cu 23% riscul de apariţie a pneumoniei. Conform specialiştilor, dacă aceste măsuri sunt corect implementate, 5.3 de milioane de vieţi vor putea fi salvate până în anul 2015.

Pe aceaşi temă mai poţi citi: Fereşte-te de pneumonie!