De cele mai multe ori, visurile noastre, tipul de viaţă dorit, obiectivele noastre pe termen scurt, mediu sau lung, rămân la stadiul de dorinţă. Ne întrebăm un timp "de ce?", fără să căutăm cu adevărat o schimbare în profunzime.

Observând că, în mod repetat, nu obţinem un răspuns concret la această întrebare (eventual şi o soluţie), ajungem la concluzii eronate şi imaginare că: "nu am avut noroc", "toate mi se întâmplă doar mie", "altora le-a fost mai uşor" etc., convingeri care ne fac să ne resemnăm şi să renunţăm la ceea ce ne dorim.

Potrivit psihologului Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), tot acest proces interior: "vreau, nu obţin ce vreau, nu caut sursa reală, astfel decid să renunţ la vis", îşi are rădăcina în câteva convingeri limitative care se transformă în timp în blocaje. Acestea sunt: (1) Nu pot, (2) Nu ştiu, (3) E greu, (4) Nu merit, (5) Nu e pentru mine, (6) Voi eşua, (7) E prea târziu pentru mine şi (8) Ce va zice lumea? 

Cum depăşim aceste blocaje mentale?

Aceste blocaje mentale pot fi depăşite atunci când reuşim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realităţii ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluţii. De exemplu: 

1. "Nu pot". Acest gând poate fi combătut cu întrebarea: "Cum ştiu că nu pot dacă nu am dat măcar o şansă sau nu am făcut toţi paşii necesari ca să ajung să pot, sau nu am avut suficientă răbdare să ajung la ce-mi doresc?". “Dacă nu pot acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi putea niciodată. Nu pot Încă, dar pot învăţa şi exersa până ajung Să Pot”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
2. "Nu ştiu”. Această convingere poate fi combătută cu următorul gând-întrebare: ”Am căutat suficient informaţia necesară, resursele, persoanele sau contextul de care am nevoie pentru a învăţa cea ce-mi doresc?”. „Dacă nu ştiu acum să fac un anumit lucru, nu înseamnă că nu voi şti niciodată. Nu ştiu Încă, dar pot căuta, întreba şi învăţa tot ce-mi doresc”, afirmă specialistul.
3. "E greu". Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”E greu în comparaţie cu ce? Compar cu ceva real, măsurabil? Am mai făcut şi altă dată în viaţă lucruri care păreau grele la început? Deci pot şi acum!”. Orice acţiune necesită un minim de efort, deci poate părea greu dar este Posibil!
4. "Nu merit". Această convingere poate fi combătută cu următoarele întrebări: ”Cine spune asta? A cui este această convigere şi pe ce dovezi concrete se bazează?”. Orice persoană are dreptul la starea de bine şi are liber arbitru, deci poate alege ce şi cum ”merită” să trăiască.
5. "Nu e pentru mine". Acest gând nociv poate fi combătut cu următoarele întrebări: “Pe ce dovezi concrete se bazează această convingere? Cum ştiu că un lucru este sau nu pentru mine dacă nu am trăit acea experienţă?”. Orice persoană are liber arbitru, deci poate alege ce şi cum ”merită” să trăiască.
6. "Voi eşua". Acest gând toxic poate fi combătut cu următoarea întrebare: ”Cum ştiu fără să acţionez?”. “Un eşec este doar o experientă din care învăţ cum să fac mai bine data viitoare. În plus, dacă îmi doresc ceva anume, înseamnă că în acest moment îmi lipseşte ceva. Dacă ”risc” şi acţionez, poate nu-mi place rezultatul, dar cresc şansele să am ce-mi doresc. Altfel, este ca şi când accept din start să mă mulţumesc cu lipsa”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
7. "E prea târziu pentru mine". Acest gând poate fi combătut cu următoarele întrebări: ”Prea târziu pentru ce? Cu ce măsor asta şi la ce mă raportez?”. „Indiferent cât mai avem de trăit, tocmai pentru că mai avem de trăit, avem datoria de a face ceva bun şi plăcut nouă cu viaţa noastră. Niciodată nu e prea târziu să alegem să ne trăim restul vieţii aşa cum ne dorim. Poate că nu orice vis mai este semnificativ după un timp, dar putem alege oricând să facem o schimbare şi să ne împlinim măcar o parte dintre visuri”, declară specialistul.
8. "Ce va zice lumea?". Aceasta cred că este cea mai nocivă întrebare care dăinuie în mintea omului încă de la formarea primelor comunită. O putem combate cu alte întrebări, cum ar fi: ”Care lume? De judecata cui mă tem de fapt? Şi, dacă mă judecă, ce-i cu asta? Oricum nu putem mulţumi pe toată lumea şi oricum sunt persoane care ne judecă din principiu, doar pentru că existăm!”. “Atâta timp cât nu suntem experţi nici în propria viaţă, cum putem pretinde că ştim ce este bine pentru altă persoană? O părere este doar o părere, care vorbeşte despre experienţa noastră de viaţă, nu despre a celuilalt. În goana după mulţumitul altora, riscăm să uităm de noi înşine, iar ”gura lumii”, pe care am respectat-o, nu va putea să ne vindece neîmplinirile … şi nici nu-şi propune de fapt s-o facă”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).