3 bariere către adevăratele noastre pasiuni

1 2 jpg jpeg

De câte ori nu am auzit „Urmează-ţi visul! Urmează-ţi pasiunea!”? Este un mesaj pe care-l auzim peste tot: de la discursurile de absolvire până la speech-urile de dezvoltare personală şi cărţile motivaţionale.

Însă, potrivit unui sondaj recent Deloitte, efectuat pe 3.000 de muncitori americani cu normă întreagă, pe toate nivelurile de muncă şi industrie, doar 20% spun că sunt cu adevărat pasionaţi de munca lor. Cercetările efectuate la nivel larg arată majoritatea oamenilor nu ştiu cum să îşi urmărească pasiunea şi, prin urmare, nici nu reuşesc să facă asta.

Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, motivele pentru care ne este extrem de greu să ne urmăm pasiunile în viaţă sunt: (1) pasiunea nu este ceva ce se găseşte, ci, mai degrabă, este ceva ce se dezvoltă în timp; (2) este o provocare să-ţi urmăreşti pasiunea, mai ales că asta necesită timp; (3) pasiunea poate conduce şi la rătăcire şi, prin urmare, este important să ne cunoaştem limitele. 1. Nu aştepta să-ţi găseşti pasiunea! 

O percepţie greşită des întâlnită pe care oamenii o au despre pasiuni este că fie au o pasiune pentru ceva, fie nu au deloc. Problema cu această credinţă este că limitează, ceea ce ne determină să percepem pasiunea ca ceva ce descoperim sau se întâmplă. Drept urmare, am putea încerca multe locuri de muncă diferite în căutarea pasiunii. Această atitudine pasivă plasează Locusul de Control în afara noastră şi practic e ca şi cum ai fi la cheremul evenimentelor care apar în viaţa ta, în loc să le creezi tu. Este genul de situaţie întâlnită la persoanele care se plâng mereu de viaţă, de alţii, de starea naturii, şamd, genul de om numit şi victimă.

“Deseori, însă, nu luăm în considerare faptul că este nevoie de timp pentru a dezvolta pasiunea pentru un loc de muncă sau pentru alte activităţi, la fel cum e nevoie de timp pentru a dezvolta şi abilităţile, încrederea şi relaţiile care îi permit unui om să experimenteze pasiunea într-un domeniu. Asta înseamnă să iei frâiele în mână şi să îţi creezi destinul, în loc să aştepţi să îţi fie creat. Într-adevăr, cercetările au arătat că opiniile despre pasiuni sunt destul de fixe, ceea ce poate face oamenii să aibă şanse mai puţine de a explora noi domenii – potenţiale surse pentru ‘descoperirea’ pasiunilor. De asemenea, aceste opinii rigide îi determină pe oameni să renunţe la acţiunile noi mult mai rapid atunci când ele par dificile. Pentru a-ţi urmări mai bine pasiunile şi visul, acceptă faptul că pasiunea este ceva ce trebuie descoperit sau creat.Concentrează-te pe dezvoltarea activă a pasiunii. De exemplu, poţi descoperi care este meseria ideală pentru tine dacă petreci mai mult timp explorând sarcinile de care eşti mai pasionat (sau pur şi simplu cele care îţi stârnesc curiozitatea) şi lucrând cu cei care te inspiră. De asemenea, cunoaşte-ţi colegii, află ce îi pasionează pe ei şi modul în care îşi văd munca”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Acest lucru poate duce la oportunităţi de a vă ajuta reciproc să vă dezvoltaţi pasiunile. În cele din urmă, nu este neapărat nevoie să-ţi descoperi şi să-ţi îndeplineşti pasiunile la locul de muncă. Dacă jobul tău nu-ţi permite să îţi urmăreşti pasiunea sau dacă pur şi simplu nu vrei să o faci la locul de muncă, poţi găsi timp şi spaţiu pentru a desfăşura activităţi care te pasionează în afara locului de muncă.

Unul dintre cele mai comune moduri prin care încercăm să ne urmărim pasiunea este practicarea acţiunilor care ne oferă cea mai mare bucurie sau care sunt cele mai distractive. Într-un studiu, mai mulţi cercetători au analizat fiecare discurs de absolvire susţinut în ultimii 10 ani la 100 de universităţi de top din SUA şi au extras cazurile în care speakerii le-au oferit studenţilor sfaturi despre cum să îşi urmeze pasiunea.

O mare parte din sfaturile acestea au pus accentul pe „concentrarea pe ceea ce iubeşti” ca modalitate de a-ţi urma pasiunea. Însă unii dintre ei au descris căutarea pasiunii ca „o concentrare asupra lucrurilor de care îţi pasă.”

Distincţia este subtilă, dar semnificativă: concentrarea pe ceea ce iubeşti asociază pasiunea cu ceea ce îţi place şi ceea ce te face fericit, în timp ce concentrarea pe lucrurile de care îţi pasă asociază pasiunea cu valorile tale şi cu impactul pe care vrei să-l ai asupra celor din jur.

Într-un studiu ulterior efectuat pe câteva sute de angajaţi, s-a constatat că cei care credeau că să-ţi urmezi pasiunea însemnă urmărirea a ceea ce aduce o bucurie aveau mai puţine şanse să aibă succes în căutarea pasiunii şi erau mai predispuşi să renunţe la slujbă decât cei care credeau că urmărirea pasiunii se concentrează pe lucrurile de care le pasă.

“De ce urmărirea lucrurilor de care îţi pasă te face să ai mai mult succes în urmărirea pasiunii? Se pare că această gândire te ajută să te antrenezi pentru provocările care fac parte din procesul de urmare a visului. Cuvântul german pentru pasiune, „Leidenschaft”, se traduce literalmente prin „capacitatea de a înfrunta greutăţi.” Într-un alt set de studii, am constatat că pasiunea este doar slab legată de performanţele angajaţilor la locul de muncă. Combinaţia dintre pasiune şi perseverenţă – adică măsura în care angajaţii îşi respectă obiectivele chiar şi atunci când se confruntă cu probleme – a fost asociată cu performanţe mai mari. Realitatea este că pasiunea se stinge de-a lungul timpului, aşa că, dacă te concentrezi doar pe căutarea fericirii, s-ar putea să nu rămâi fidel domeniului respectiv cu adevărat. În schimb, dacă te-ai concentra pe modul în care pasiunile te ajută să obţii lucrurile de care îţi pasă cel mai mult, ai putea să îţi urmezi visul şi după ce intensitatea pasiunii scade. Când îţi urmăreşti pasiunea, este important să reţii că rezistenţa este esenţială, deoarece urmărirea pasiunii este un proces continuu şi plin de provocări”, declară Eugen Popa.

“De asemenea, este important să înţelegi când pasiunea nu te va ajuta. Într-un set de studii, cercetătorii au constatat că pasiunea este legată de performanţe mai bune doar atunci când: (a) alţii sunt de acord cu ceea ce îi pasionează pe cei din jur şi (b) când pasiunea este exprimată într-un context adecvat (deoarece oamenii tind să privească pasiunea mai adecvată în unele domenii, cum ar fi consultanţa, decât în altele, cum ar fi contabilitatea). Imaginează-ţi că prezinţi un proiect la locul de muncă, un proiect despre un domeniu care te pasionează foarte mult. Află că exprimarea pasiunii tale te poate ajuta doar dacă publicul este deja de acord cu ceea ce prezinţi. Dacă publicul nu este de aceeaşi părere, este posibil ca pasiunea ta pentru subiectul respectiv să nu fie suficientă pentru a-i convinge. În mod similar, dacă eşti antreprenor, exprimarea pasiunii pentru ideea ta te poate ajuta să găseşti investitori, dar exprimarea pasiunii atunci când discuţi cu ei aspectele mai ‘rigide’ poate să nu aibă acelaşi efect dacă investitorii nu-ţi împărtăşesc viziunile.”, conchide preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, Eugen Popa.