Sucul de roşii te apără de bolile de oase
Ingredientul cheie al sucului este licopenul, un antioxidant despre care deja există studii care îi atestă beneficiile în prevenirea cancerului de prostată şi a bolilor cardiovasculare.
La cercetarea specialiştilor canadieni au participat 60 de femei cu vârste între 50 şi 60 de ani, care nu au mai consumat roşii timp de o lună. Specialiştii au observat că această schimbare în dieta femeilor a dus la creşterea nivelului unor substanţe din sânge, numită N-telopeptide, care acţionează atunci când ţesutul osos are de suferit.
Au urmat apoi patru luni în care voluntarele au primit zilnic suc de tomate, ceea ce a făcut ca nivelul N-telopeptidelor să scadă. La finalul studiul, specialiştii au arătat că două pahare de roşii conţin 15 mg de licopen, ceea ce reprezintă exact cantitatea de substanţă necesară oaselor.
Te-ar mai putea interesa: