Şi legumele preparate sunt SĂNĂTOASE

1 2 jpg jpeg

În cadrul campaniei „Pentru o viaţă echilibrată”, Elena Casapu, specialist Maggi în nutriţie, dezvăluie o parte din miturile referitoare la alimentaţie. Legumele crude, mai sănătoase. FALS

Această afirmaţie nu este general valabilă. Cantitatea de nutrienţi din legume diferă din mai multe motive, de la durata de depozitare până la modul în care sunt preparate.

Deşi unele legume îşi pierd o parte din nutrienţi atunci când sunt gătite, prepararea altor tipuri de legume oferă şi mai multe beneficii nutriţionale organismului.

Un exemplu este antioxidantul cunoscut sub numele de licopen din roşii. Roşiile gătite au o cantitate de antioxidanţi mai mare decât cele crude.

Există două tipuri de fier în alimentele pe care le consumăm, cel care se găseşte în alimentele de origine animală şi cel conţinut de produsele vegetale.

Organismul îl absoarbe mai bine pe cel de origine animală. Chiar dacă spanacul conţine fier (o jumătate de cană de spanac fiert oferă 2.2 mg de fier organismului, o felie de carne oferă 4.8 mg), acesta deţine şi o substanţă care se combina cu fierul.

Acest lucru înseamnă că nu e la fel de bine absorbit de organism precum fierul din carnea roşie.

Pot mânca mai mult, dacă preparatul conţine puţine grăsimi. FALS

Atenţia pe care o acordăm cantităţii de grăsime dintr-un preparat reprezintă doar o parte din povestea importanţei unei alimentaţii echilibrate.

Mâncărurile slabe în grăsimi pot fi diferite între ele din punctul de vedere al nutrienţilor esenţiali pentru organism sau pot avea un conţinut ridicat de carbohidraţi, de aceea conţinutul de energie poate fi mai mare decât vă aşteptaţi.

Atenţie! Vitaminele B şi C din legume se dizolvă în apă. Gătitul la aburi sau prăjirea lor la temperatură mare în timp scurt ajută la păstrarea vitaminelor.

Pâinea şi pastele îngraşă. FALS

Pâinea şi pastele fac parte din categoria alimentelor care sunt surse importante de carbohidraţi.

Ca toate alimentele din această clasă, ele îţi oferă glucoză pentru energie. Este recomandat ca 45%-60% din cantitatea de energie să provină din carbohidraţi. Indiferent de sursa de energie (proteine, glucide, grăsimi) excesul va fi stocat şi poate conduce la creşterea în greutate.

Morcovii îmbunătăţesc vederea. FALS

Morcovii conţin beta-caroten pe care organismul îl transformă în vitamina A, benefică pentru vedere.

Consumul excesiv de morcovi poate da o culoare portocalie pielii din cauza beta-carotenului, dar nu îmbunătăţeşte vederea. Un efect negativ al lipsei de vitamina A este afectarea vederii pe timp de noapte, mitul avându-şi rădăcinile probabil în această idee.