Nu consumaţi alcool fără să mâncaţi ceva

1 2 jpg jpeg

Concentraţia de alcool care intră în organism şi modul în care este aceasta absorbită depinde de factori cum ar fi cantitatea pe care o consumaţi şi cât de repede, greutatea, sexul şi dacă beţi sau nu pe stomacul gol. Există însă câteva trucuri pe care este bine să le ştiţi înainte de „seara de pomină”. Respectaţi-le pentru a nu suprasolicita ficatul şi pentru a evita problemele de sănătate. 1. Nu beţi niciodată pe stomacul gol Înainte de a consuma băuturi alcoolice mâncaţi un aliment solid, greu digerabil, care poate fi o felie de pâine cu unt, pentru a încetini absorbţia alcoolului şi apariţia stării de ebrietate. Este o regulă pe care nu trebuie s-o ocoliţi dacă plănuiţi o petrecere pe cinste. 2. Puneţi pe masă legume şi fructe! Nu uitaţi că mâncarea trebuie să fie una hrănitoare, bogată în vitamine, minerale, fitonutrienţi. În felul acesta, alcoolul îşi face mult mai greu efectul. 3. Nu asociaţi consumul de alcool cu fumatul Deşi vă simţiţi tentat să “sudaţi” ţigările atunci când sunteţi la un chef, acest lucru nu e recomandat. 4. Nu consumaţi băuturi alcoolice fără întrerupere Ieşiţi din când în când la aer curat şi faceţi puţină mişcare fizică între reprizele de consum de băuturi alcoolice 5. Ocoliţi băuturile sintetice Consumaţi numai băuturi alcoolice naturale, autentice şi în cantităţi moderate.

Atenţie la amestecuri

Un risc mare de „ameţire” îl constituie amestecurile de băuturi, aşa că evitaţi să amestecaţi băuturile alcoolice între ele sau cu băuturi energizante, droguri sau medicamente. Alcoolul are capacitatea de a inhiba activitatea nu numai a enzimelor digestive, ci şi a unor enzime metabolice.

“Acesta poate dăuna atât creierului, care este „înveselit” pe loc, dar şi organelor interne precum ficatul, rinichii sau plămânii. Fiecare dintre acestea suferă din cauza unei cantităţi mari de alcool”, spune dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Berea ne face partenerul mai frumos

S-a dovedit ştiinţific! După o noapte de beţie, oamenii îşi văd partenerii mai atrăgători. În concluzie, frumuseţea este mai degrabă în ochii celui care priveşte decât în realitate!

Un studiu realizat de cercetătorii din Australia arată că bărbaţii şi femeile îşi văd partenerii în mod diferit după ce au băut bere decât înainte de a consuma alcool. La elaborarea studiului au participat 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 69 de ani.