Merele roşii ajută inima
Specialiştii site-ului ediets.com consideră că toate fructele roşii sunt de nota 10. Iată câteva dintre coloratele fructe, care nu trebuie să lipsească de pe mesele noastre.
Un măr pe zi ţine doctorul la uşă. Şi mai ales dacă mărul este roşu. Bogat în vitaminele A, B1, B2 şi C, dar şi în substanţe nutritive, precum magneziu, fosfor, fier şi potasiu, merele au numeroase beneficii asupra sănătăţii noastre.
Asigură un bun tranzit intestinal, reduc colesterolul, previn bolile cardiovasculare, previn ateroscleroza, conferă elasticitate şi fermitate pielii, au efect exfoliant pentru ten, previn accidentele vasculare cerebrale, menţin glicemia la nivel normal, previn osteoporoza, scad riscul formării calculilor urinari.
Nu omite din alimentaţie grepfrutul roşu. Este o adevărată comoară de antioxidanţi şi conţine şi licopen sau pectină, un compus organic important, care echilibrează colesterolul.