„Lapte” de soia și de migdale? Iată cât de uşor le prepari acasă!

Eşti nevoit să renunţi la laptele clasic fie din cauza unei intoleranțe la lactoză, fie că-ți dorești o alimentație cu mai puține grăsimi? Poţi alege varianta vegetală, pe care o prepari singur chiar acasă la tine.

Odată cu vârsta, este posibil să constataţi că nu mai digeri la fel de bine lactatele și că e timpul să le înlocuiști cu alternative care să fie mai slabe în colesterol și grăsimi saturate. Care sunt aceste variante sănătoase? Și, cel mai important, sunt ele gustoase? Iată rețetele pe care ți le recomandăm!  

image

SOIA

Este alternativa laptelui de vacă cel mai des întâlnită. Îl găsim pe rafturile magazinelor, însă prețul nu-l face întotdeauna accesibil. Așadar e de preferat să-l faci chiar tu. Tot ce trebuie să faci e să lași peste noapte la înmuiat în apă 1 cană de boabe de soia, o strecori apoi bine dimineața, clătești boabele și le pui într-un blender cu o cană și jumătate de apă. Lasă-le să se amestece până se omogenizează bine, după care strecoară din nou amestecul printr-un tifon. Ei, cât de greu e să-ți prepari propriul lapte de soia?

Migdale, caju sau alune

Plin de proteine, cu o textură care imită perfect laptele de vacă și un gust minunat, laptele din migdale trebuie să fie nelipsit din meniul tău. Rețeta e simplu de făcut și extrem de similară celorlalte rețete de lapte vegetal. O cană de migdale crude și nesărate stă la înmuiat peste noapte, după care este scursă bine, clătită și uscată și apoi pusă toată în blender cu 4 căni de apă. Strecurat prin tifon, laptele de migdale este apoi savuros! La fel ca cel făcut din caju. O cană de caju crud, nesărat și neprăjit se lasă în apă peste noapte. Dimineața scurge totul și pune-l în blender cu 3-4 căni de apă, în funcție de cât de consistent îți dorești să fie. La fel procedezi și cu alunele. Pui o cană de alune crude, nesărate în apă, peste noapte, iar a doua zi le strecori, clătești și le usuci, după care le transformi într-o pastă delicioasă în blenderul cu 1,5 căni de apă. Strecori totul prin tifon și apoi poți consuma.

Cocos

Laptele de cocos se face din pulpa cocosului și, dacă te obișnuiești cu gustul, îl poți consuma constant datorită conținutului său bogat în vitamine, minerale și grăsimi bune. Cum îl prepari? Asemănător cu laptele de soia. Lasă la înmuiat, în apă, peste noapte o cană cu bucăți de cocos, după care strecoară totul bine și pune bucățile într-un blender împreună cu 2 căni de apă. Lasă blenderul pornit până observi că totul devine spumos. Strecoară amestecul printr-un tifon și apoi savurează-l după pofta inimii!

Banana

Bogată în potasiu, fibre și proteine, banana se poate transforma într-o băutură grozavă în numai 1 minut și cu ajutorul a doar 2 ingrediente – banana și apa. Având o textură vâscoasă, laptele de babane poate fi adăugat în terciul de ovăz de la micul dejun, turnat peste cereale sau chiar în cafeaua de dimineață. Cum faci lapte de banană? Descojești 2 banane, le tai în câteva bucăți, le pui în blender, cu 1 cană de apă, și lași totul la amestecat până devine lichid. E simplu, gustos și sănătos laptele vegetal făcut acasă, nu-i așa?

Citeşte şi: De ce este laptele de vacă un aliment controversat