Încarcă-te cu energie prin alimentaţie

1 2 jpg jpeg

În primul rând trebuie să ţii cont de câteva reguli generale care te vor ajuta să previi apariţia oboselii.

Specialiştii ne recomandă să consumăm porţii mici şi dese, de preferat din trei în trei ore. Organismul uman este programat genetic să susţină digestia la un astfel de interval de timp, acesta fiind şi ritmul în care stomacul şi intestinele secretă colecistokinina, un hormon implicat în digestie.

De asemenea, nu este indicat să sari peste micul dejun. Dimineaţa creierul nu mai are suficientă glucoză care să-l ajute să funţioneze optim, dacă nu îi este furnizată prin alimentaţie.

Asemănător creierului, şi ficatul are rezervele sale de glucoză, însă atunci când le epuizează, este obligat să îşi obţină animoacizii necesari funcţionării optime din surse alternative. Cu alte cuvinte, ficatul “fură” aminoacizii din muşchi. Astfel, apare oboseala fizică, amplificând-o pe cea mentală.

Alimente bune de consumat

1. Fructe şi legume bogate în vitamina C. Citricele, varza, ardeii, legumele verzi, fructele uscate, toate acestea sunt surse naturale de energie extrem de concentrate.

2. Lactate. Calciul şi vitaminele din compoziţia produselor lactate contribuie la producerea de energie în carbohidraţi, grăsimi şi proteine.

3. Cereale integrale. Acestea sunt recomandate pentru masa de dimineaţă, deoarece conţin zaharuri, bune producătoare de energie, şi carbohidraţi, care sunt asimilaţi mai lent fiind capabili să hrănească treptat toate celulele corpului.

De evitat

Specialiştii ne recomandă să evităm consumul constant:

- de cafea, întrucât duce la un consum inutil de energie;

- de zahăr, deoarece îţi dă senzaţia de revigorare doar pe termen scurt;

- de grăsimi: acestea sunt greu de digerat, fapt pentru care organismul îşi epuizează o rezervă mare de energie pentru a duce la bun sfârşit acest proces;

- de alcool, din cauza faptului că încetineşte absorţia vitaminelor şi mineralelor responsabile cu crearea de energie.