De la post la bunătăţile pascale
Dacă ai ales să te abţii de la mâncarea de dulce pe întreaga durată a Postului Mare sau doar pe o perioadă scurtă, dar chiar şi dacă nu ai ţinut post, festinul de Paşte îţi poate crea probleme de digestie. Pentru a nu te număra printre românii care-şi petrec sărbătorile la Urgenţă, păstrează cumpătarea şi gustă câte puţin din fiecare preparat. Porţii mici şi dese Nu ai de suferit din cauza exceselor culinare pascale dacă te rezumi la cantităţi mici luate din fiecare preparat şi, mai ales, dacă mănânci puţin şi des, lăsând o distanţă de măcar 2 ore între mese.
Ai putea gusta din pască şi cozonac la micul dejun, alături de o ceaşcă de lapte, de cafea neîndulcită sau de ceai de plante care stimulează digestia, în special activitatea hepatică (pelin, rostopască, gălbenele, mentă). Apoi, după ce te alături familiei la tradiţionala masă pascală, rezumă-te doar la 2 ouă, puţin drob şi friptură de miel. Ciocneşte doar 2 pahare de vin sau altă băutură cu alcool, cu atât mai mult dacă eşti hipertensiv.
În primele zile după încheierea postului, cei mai mulţi români se plâng de dureri abdominale, balonare, gaze intestinale în exces. Te privezi de toate aceste neplăceri dacă vorbeşti foarte puţin în timp ce mănânci şi dacă ai răbdarea de a mesteca pe îndelete. Un obicei care favorizează apariţia balonării este consumarea de lichide în timpul mesei.
Amână să bei orice fel de băutură, chiar şi apă până la 20-30 de minute după ce ai terminat de mâncat. Cele carbogazoase mai ales au efectul de a dilua sucul gastric şi de a îngreuna digestia. Încă un aspect care face dificilă mistuirea alimentelor este odihna după masă. Mişcarea moderată, cum ar fi o plimbare scurtă în parc, stimulează digestia, scade glicemia şi nu permite nici acumularea kilogramelor în plus.
O altă tulburare care-i aduce pe mulţi la medic de sărbători este indigestia. Adesea, este cauzată nu doar de lipsa de fracţionare a porţiilor mari, ci şi de preparatele grele, din carne de miel, de raţă sau vânat, cu sosuri. Acestea au un aport ridicat de calorii şi este posibil să devină indigeste, cu atât mai mult dacă sunt consumate în cantităţi mari sau la aceeaşi masă cu prăjituri, produse de patiserie sau cofetărie, dulciuri care abundă în unt, cacao, ouă.
Suferi de diabet sau ai colesterolul mărit? Ai mai multă grijă ce şi cât mănânci. Trebuie să reduci grăsimile şi glucidele, respectând în continuare cu stricteţe regimul alimentar. Ţine cont de aportul caloric corespunzător unei zile, împărţit pe 5 sau 6 mese, iar, dacă ai hipercoelsterolemie, evită alimentele grase, precum carnea de miel, creierul, slănina, sosurile şi prăjelile.
Înainte de mesele grele de Paşte, mănâncă ananas sau kiwi, deoarece conţin enzime necesare digestiei.
Pentru că preparatele tradiţionale de Paşte sunt greu de digerat şi nesănătoase, indiferent că am ţinut post sau nu, e bine să limităm consumul de ouă, mai ales că ele se regăsesc şi în pască şi drob. Putem ciocni mai multe ouă şi să mâncăm maximum 2. Porţiile ar fi indicat să fie mici sau să sărim peste felurile după care nu ne dăm în vânt. Când pregătim masa de Paşte, ar fi bine să încercăm s-o facem mai uşor de digerat, să nu prăjim ceapa sau ficatul pentru drob, să alegem bucăţile mai slabe de miel, să degresăm ciorba, stufatul să nu aibă ceapă exagerat de prăjită în multă grăsime. Nu trebuie să exagerăm nici cu vinul, pentru că pancreasul este şi aşa suprasolicitat, şi să nu uităm: mâncarea nu trebuie terminată într-o zi. Avem timp să gustăm treptat toate bunătăţile.
Băuturile cu alcool, consumate la începutul mesei, favorizează indigestia.