De ce e bine să urmezi o cură cu cireşe

1 2 jpg jpeg

Luptă cu anemia

Bogate în fier, cireşele pot fi un remediu natural eficient în cazul anemiei cauzate de lipsa de fier din organism. Fructele au o cantitate importantă de fier, care favorizează procesele de oxigenare a creierului, îmbunătăţind activitatea cerebrală şi procesele de memorare, de atenţie şi de învăţare.

Te scapă de acnee

Datorită proprietăţilor antiinflamatoare şi detoxifiante, cireşele sunt de ajutor şi împotriva acneei. Antioxidanţii din aceste fructe ajută organismul să lupte cu radicalii liberi, care duc la apariţia ridurilor.

Previn apariţia infecţiilor

Datorită vitaminei C, aceste fructe ajută la întărirea sistemului imunitar. Aşadar, dacă vrei să capeţi imunitate, consumă cireşe din belşug. Totodată, aceste fructe sporesc capacitatea organismului de a lupta cu infecţiile.

De ajutor in caz de artrită

Cireşele reduc inflamaţiile articulaţiilor, ceea ce le face ideale pentru cei care suferă de artrită. Este indicat să bei un pahar cu suc de cireşe zilnic, o lună, sau mănâncă 200 de grame de fructe proaspete pe zi.

De asemenea, cireşele reduc riscul de apariţie al atacurilor de gută, afecţiune care se manifestă prin dureri puternice la nivelul articulaţiilor.

Leac contra insomniei

Dacă ai probleme cu somnul şi îţi este foarte greu să adormi, bea câte un pahar cu suc natural de cireşe sau consumă aproximativ 250 de grame de fructe proaspete, cu două ore înainte de culcare. Cireşele conţin melatonină, substanţă care ajută la reglarea somnului.

Previn apariţia cancerului

Antocianinele pe care le conţin cireşele îţi oferă protecţie împotriva radicalilor liberi, care au fost asociaţi cu apariţia unor tipuri de cancer. Mai multe studii au arătat că aceste fructe delicioase şi zemoase împiedică înmulţirea celulelor canceroase în cazul cancerului de colon.