Ce trebuie să ştii despre carnea de miel

1 2 jpg jpeg

Nutriţioniştii recomandă consumul de miel împreună cu cât mai multe legume, pentru a asigura o digestie bună. Aşadar, stufatul sau drobul trebuie să conţină cât mai multă verdeaţă şi orez.

Analizele de laborator au demonstrat că 100 de grame de carne de miel înseamnă 200-300 de kilocalorii şi un conţinut mare de potasiu.

Deşi este bogată în calorii, carnea de miel conţine foarte mult fier, care se absoarbe uşor în organism, zinc şi carnitină, cu rol energetic, cât şi calciu, acid folic şi vitamina E.

De asemenea, carnea de miel are un conţinut de proteine ridicat, dar şi multe grăsimi saturate: 80 miligrame de colesterol la 100 de grame.

Lipidele conţinute de carnea de miel îi pot afecta în special pe cei cu boli cardiovasculare sau cu risc de colici biliare, pancreatită, iar conţinutul crescut de proteine poate determina alergii.

Carnea care provine de la miei cu o greutate mai mică de 10 kilograme sau cu vârsta sub 9 săptămâni poate produce probleme legate de conţinutul ridicat de colagen, ce o fac dificil de digerat, iar în caz de consum excesiv se poate declanşa atac de gută sau pot apărea afecţiuni gastro-intestinale şi hepato-renale la persoanele predispuse.