«Ce schimbări ar trebui să fac în alimentaţie?»

1 2 jpg jpeg

Nu puţine sunt scrisorile pe care le primim pe adresa redacţiei în care cititorii ne cer un sfat ori un remediu pentru problemele lor de digestie. De multe ori, specialiştii se pun de acord asupra soluţiei: schimbarea obiceiurilor alimentare.

De la simpla modificare a orarului mesei până la învăţarea unor noi moduri de a combina mâncărurile între ele - toate aceste schimbări ne pot ajuta să ne rezolvăm tulburările de digestie şi ne pot ajuta să luăm tot ce e mai bun din alimente.

Să luăm 4-5 mese pe zi

Un nutriţionist foarte apreciat, Patrick Holford, susţine că omul este construit să ronţăie, nu să înfulece. Mai exact, organismul nostru ştie să „aprecieze” mâncarea şi să scoată tot ce e mai bun din ea dacă i-o dai cu „ţârâita”. Cel mai bine este de patru-cinci ori pe zi.

Aşa îi dăm voie pancreasului să secrete insulina necesară fracţionat. Altfel, dacă ar secreta insulina toată odată, aceasta nu ar putea fi prelucrată şi s-ar transforma în grăsime.

Un argument în plus al meselor mici, dar dese, este şi faptul că organismul nostru intră într‑un fel de conservare atunci când nu primeşte mâncare. Începe să stocheze tot şi nu mai consumă nimic, de „teamă” că următoarea masă va fi prea îndepărtată şi că va suferi de foame.

Mai poţi citi şi:

- Protejează-ţi ficatul prin alimentaţie

- Ce este piramida alimentaţiei sănătoase

- Încarcă-te cu energie prin alimentaţie

Nu dezgheţa carnea!

Dezgheţi carnea înainte de a o pregăti? S‑ar putea să nu fie cel mai sănătos lucru pe ­care-l faci în bucătărie. Asta pentru că, odată cu „sucul” care se scurge, se duc şi elementele hrănitoare din carne. Cel mai bine ­este s‑o pui în vasul de gătit direct de la congelator. De aceea, este bine să congelezi bucăţi mici de carne, cât pentru o mâncare.

Castraveţii, cu tot cu coajă

Un alt obicei care scoate tot ce e mai bun din alimente este curăţarea cojii fructelor şi a legumelor. Vrei o salată bună, aşa că te grăbeşti să arunci coaja castraveţilor, zici tu, amară. ­Mare greşeală! Coaja este foarte bogată în fibre alimentare bune pentru digestie şi pentru procesul de detoxifiere.

Mai conţine şi vitamine şi minerale, care previn bolile cronice, chiar temutul cancer de care auzim tot mai des în ultimul timp. Ca să nu ţi se pară coaja amară, alege legumele tinere.

Dovlecelul, de exemplu, se poate pregăti cu tot cu coajă. Nutriţioniştii te sfătuiesc să nu renunţi nici la coaja fructelor, care conţine o substanţă, pectină, de ajutor în prevenirea hipercolesterolemiei şi în îmbunătăţirea digestiei.

Legumele, «­al dente»

Cu cât fierbi legumele mai mult, cu atât vitaminele din ele se distrug. Legumele din ciorbă este bine să rămână „al dente”, un pic tari. „Al dente” se pregătesc şi pastele, care, astfel, au o cantitate mai mare de amidon, care încetineşte eliberarea glucozei şi creşterea bruscă a glicemiei.

Există şi excepţii: fasolea, care trebuie fiartă mult, sau carnea, ca să reduci riscul de infec­ţie.

SFAT: Nu combina cartofii cu carnea, pentru că vei avea tulburări digestive!