Ce beneficii au murăturile
Reprezintă o sursă de antioxidanţi
Pe lângă vitamine, mulţi compuşi din fructe şi legume se pierd odată cu prepararea termică, deoarece sunt sensibili la temperaturi înalte. Murarea, însă, nu răpeşte din beneficiile acestora, păstrând antioxidanţii intacţi. Aceştia ajută corpul să îşi păstreze starea de sănătate, acţionând împotrva radiclilor liberi (produşi de poluare, tutun, alcool, alimente prăjite, dar şi de procese normale ale organismului).
Au grijă de sănătatea sistemului digestiv
Cu toţii trecem uneori prin probleme gastrointestinale generate de lipsa de echilibru a culturilor de bacterii sau de numărul prea redus de fibre ingerate. Murăturile rezolvă ambele probleme, echilibrând flora bacteriană şi având şi un conţinut bogat în fibre.
Menţin sănătatea stomacului
Deşi impresia multor persoane este că murăturile sunt asociate cu aciditatea gastrică, în realitate acestea ajută împotriva arsurilor (mai ales castraveţii muraţi cu mărar) şi reduc probabilitatea dezvoltării cancerului de stomac.
Protejează ficatul
Murăturile ajută la eliminarea toxinelor din sânge prin îmbunătăţirea eficienţei ficatului. Au efect hepatoprotector, contribuind la vindecarea leziunilor la nivelul ficatului cauzate de factori chimici. Deşi ficatul are o mare capacitate de curăţare a reziduurilor, nu îi strică puţin ajutor din când în când.
Ajută în controlul diabetului
Murăturile au calorii puţine şi sunt sărace în carbohidraţi, ceea ce le recomandă pentru a fi introduse în dieta persoanelor diabetice. În plus, o substanţă din murături ajută la reglarea zahărului din sânge pe termen lung.
Înlătură greţurile matinale
Pentru femeile însărcinate, murăturile sunt mană cerească pentru îndepărtarea senzaţiei de vomă resimţită dimineaţa la trezire. Acestea, însă, nu trebuie consumate în exces, deoarece sarea poate creşte valorile tensiunii arteriale.