Căpşunile, secretul longevităţii
Specialiştii spun că aceste fructe aromate sunt secretul longevităţii, deoarece abundă în antioxidanţi care previn apariţia bolilor asociate cu riscul crescut de deces. Căpşunile au proprietăţi anticancerigene, anti-neurodegenerative şi antiinflamatorii.
Scad colesterolul rău
Cele mai importante substanţe nutritive, cu rol antiinflamator, prezente în căpşuni sunt: antocianinele, flavonoizii şi resveratrolul. Aceste substanţe protejează inima şi reduc stresul oxidativ, împiedicând distrugerea vaselor de sânge.
În plus, căpşunile sunt o sursă bună de vitamina C, fitonutrienţi şi mangan, mineral antioxidant important care luptă împotriva radicalilor liberi, prevenind afectarea celulară.
Nu în ultimul rând, căpşunile reduc nivelul colesterolului râu din sânge şi diminuează activitatea de conversie a agiotensinei, o enzimă a cărei hiperactivitate creşte riscul de hipertensiune arterială.
Echilibrează valorile zahărului din sânge
Un alt beneficiu al căpşunilor descoperit de către cercetători se referă la menţinerea în limite normale a nivelului de zahăr în sânge.
Acest efect benefic al căpşunilor se datorează polifenolilor care inhibă activitatea enzimei numită alfla-amilază responsabilă de descompunerea amilozei din amidon în zaharuri simple.
Astfel, dacă acţiunea acestei enzime este redusă, se eliberează mai puţine zaharuri simple în sânge si se reduce, implicit, riscul de apariţie a diabetului zaharat de tip 2.
Luptă împotriva cancerului
Printre factorii principali care stau la baza apariţiei cancerului se numără stresul oxidativ, inflamaţia cronică şi excesivă şi lipsa de antioxidanţi din organism.
Însă, printr-un consum regulat de căpşuni toti aceşti factori sunt diminuaţi, reducându-se astfel riscul de apariţie a cancerului.
Fitonutrienţii din compoziţia căpşunilor luptă în mod eficient împotriva cancerului prin diminuarea activităţii enzimelor răspunzătoare de producerea inflamaţiei.