Atenţie la alimentele cu un conţinut ridicat de sare!
Mai mult, o dietă bogata în sare poate conduce la un risc sporit de a face infarct, de a suferi un accident vascular cerebral sau de a dezvolta alte boli cardiace.
În cele ce urmează, iată topul alimentelor care au un conţinut ridicat de sare, chiar mai mare decât chipsurile sau alimentele procesate.
Sosul de roşii
Cu toate că dă gust mâncărurilor, sosul de roşii sau alte tipuri de sosuri conţin, în general, o cantitate mare de sodiu. O jumătate de ceaşcă ar putea conţine şi până la 600 mg de sodiu, în funcţie de tipul de sos ales.
Cerealele
Deşi majoritatea sortimentelor de cereale au un gust dulce, nu te gândeşti la faptul că ar putea avea un conţinut mare de sare. Însă, cele mai multe chiar sunt bogate în sodiu.
O porţie de fulgi de porumb are 212 mg. de sare, una de fulgi de tărâţe are 220 de mg., iar fulgii de ovăz au 246 de mg.
Legumele conservate
La îndemâna oricui, legumele conservate reprezintă o sursă bogată de sare. O ceaşcă dintr-o conservă de legume poate avea între 240 şi 800 mg de sare, care este adăugată pentru a prelungi durata de valabilitate a produsului.
Pâinea
În general, pâinea nu conţine foarte multă sare, însă, consumată în cantităţi mari, duce la creşterea nivelului de sodiu din organism. În funcţie de tipul de pâine, o felie poate conţine între 100 şi 200 mg de sodiu. Însă, câţi dintre noi consumă într-o zi doar o felie, două de pâine?
În categoria produselor de panificaţie cu un conţinut mare de sare se numără şi covrigii, chiar şi cei dulci, cu scorţişoară sau stafide, care pot avea între 180 şi 250 mg. de sare.
Condimentele
O lingură de ketchup conţine aproximativ 167 mg de sare, respectiv 7% din cantitatea zilnică recomandată, în timp ce o cantitate similară de muştar poate avea în jur de 150 miligrame de sodiu.