Alimente care dau dependenţă
Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să dezvolte o dependenţă faţă de anumite alimente, deoarece au tendinţa mai des să se priveze de anumite preparate culinare.
Îngheţata, pe primul loc
Un loc fruntaş în lista alimentelor care dau dependenţă se află îngheţata. Aceasta conţine toate cele trei ingrediente asociate cu efectul de adicţie alimentară: zahărul, grăsimile şi sodiul. Dacă ai ajuns să consumi prea multă îngheţată în ultima perioadă, este evident că suferi de dependenţă. Soluţia este să reduci cantitatea treptat şi să îşi îndrepţi atenţia spre variantele mai sănătoase. Dar cel mai bine este să îţi prepari singur în casă o reţetă de îngheţată în compoziţia căreia să intre iaurt şi diferite fructe.
Ciocolata nu predispune la adicţie
Ciocolata pare să fie aliata ta atunci când vrei să mănânci ceva dulce ori când te simţi deprimată, dar nu este neapărat cea mai bună alegere. Ciocolata de casă rămâne cea mai bună soluţie pentru a scăpa de dependenţă. De asemenea, atunci când o cumperi din comerţ, optează mereu pentru ciocolata neagră în detrimetrul celorlalte. Ciocolata neagră, cu un conţinut cât mai ridicat de cacao şi cât mai amară, este chiar benefică sănătăţii şi nu predispune la adicţie. În schimb, ciocolata intens procesată cu zahăr, lapte praf, grăsimi şi alte creme, este nerecomandată de medicii nutriţionişti, tocmai pentru susceptibilitatea crescută la abuzuri.
Chipsurile, preferatele tuturor
Chipsurile împart locul 2, la egalitate în privinţa dependenţei pe care o provoacă, cu ciocolată. Cu un conţinut foarte bogat de sare şi grăsimi, dar şi cu zaharuri adăugate pentru aromatizare, chipsurile de cartofi se înscriu şi ele pe lista alimentelor care pot da dependenţă. O variantă mult mai sănătoasă este să prepari chipsuri acasă, la cuptor, din varza kale, dovlecei, sfeclă roşie, ridichi sau frunze de spanac.
Sursele de carbohidraţi simpli
Pastele, pâinea şi orezul rafinate, surse de carbohidraţi simpli cu eliberare rapidă, stimulează producţia de dopamină, crescând dorinţa de a consuma cantităţi tot mai mari. Cercetătorii au descoperit un efect similar între consumul de carbohidraţi simpli şi cocaină asupra centrului plăcerii al creierului. Privarea de o porţie în plus poate declanşa simptome asociate cu stările de sevraj precum anxietatea, durerile de cap sau irascibilitatea.
Guma de mestecat
Deşi nu ajunge să fie înghiţită, guma de mestecat poate crea şi ea dependenţa, spun specialiştii. În primul rând, zaharul sau alţi indulcitori din compoziţia sa sunt rapid absorbiţi în organism, declanşând întregul proces al dopaminei şi stimulării poftei accentuate de „mai mult”.
Află AICI care sunt alimentele care îţi dau dureri de cap
Totodată, mestecatul este o activitate compulsivă, crescând predispoziţia la dezvoltarea unei dependenţe. Chiar şi aşa, specialiştii spun că este întotdeauna de preferat să mesteci guma pentru a renunţa la un produs de patiserie sau la un tic nervos deranjant.