Nu reuşeşti să slăbeşti. De vină să fie metabolismul?

1 slabire jpg jpeg

Oricât ai încerca, nu poţi scăpa de cele câteva kilograme în plus? Este posibil să ai un metabolism „leneş”. Îţi spunem ce te poate ajuta în această situaţie!

Metabolismul înglobează toate reacţiile chimice din corpul nostru, care ne menţin în viaţă şi funcţionali. În viziunea celor mai mulţi dintre noi, metabolismul este strâns legat de numărul de calorii pe care-l ardem. Cu cât avem un metabolism mai rapid, cu atât slăbim mai uşor şi mai repede, suntem mai plini de energie şi ne simţim mai bine. Aşadar cum facem ca să creştem metabolismul?

Unii oameni sunt fericiţii moştenitori ai unui metabolism rapid, care-i fac să se menţină la o greutate optimă decenii întregi. Alt lucru necinstit pentru femei e că bărbaţii ard mai multe calorii decât ele chiar şi atunci când se odihnesc, nu numai când fac sport. Însă, pentru cei mai mulţi dintre noi, bărbat sau femeie, metabolismul încetineşte după ce trecem de 40 de ani. Şi, dacă nu ne putem modifica vârsta, sexul sau genele moştenite, există, totuşi, alte lucruri pe care le putem schimba pentru a ne îmbunătăţi metabolismul şi-a pierde mai uşor şi mai repede din surplusul inestetic de greutate. 

Dezvoltă-ţi masa musculară

Corpul nostru pierde calorii constant, chiar şi când suntem în repaus, însă viteza cu care face asta este mult crescută în cazul celor care au o masă musculară mai dezvoltată. Fiecare jumătate de kilogram de muşchi consumă în jur de 6 calorii doar pentru a exista, în timp ce fiecare jumătate de kilogram de grăsime arde doar 2 calorii pe zi. Şi-atunci cum facem rost de mai mulţi muşchi? Chit că faci exerciţii aerobice sau ridici greutăţi, trebuie să intensifici efortul. Aleargă în loc să te plimbi, ridică greutăţi în loc să faci yoga sau pilates. În ceea ce priveşte statul la birou, pe scaun sau în pat, nu degeaba sedentarismul a fost comparat, ca efecte negative, cu fumatul. Chiar şi nu numai statul în picioare, într-o după-amiază, la birou, în loc să te lăfăi pe scaun, te poate ajuta să scapi de 174 de calorii în plus. 

Citeşte şi: Slăbeşte cu citrice. Află cât poţi slăbi într-o săptămână!

Hidratează-te

Organismul uman are nevoie de apă pentru a procesa caloriile. Chiar şi atunci când eşti numai puţin deshidratat, metabolismul tău încetineşte. Un studiu susţine că adulţii care beau cel puţin 8 pahare de apă zilnic ard mai multe calorii decât cei care consumă doar 4 pahare. Aşadar, bea câte un pahar de apă înainte de fiecare masă şi gustare şi alege fructele sau legumele în detrimentul covrigeilor sau chips-urilor, din simplul motiv că au apă în conţinut.

Atenţie la alimente!

Atunci când mănânci mai mult poţi slăbi mai uşor. Ştiu că nu-ţi vine să crezi, dar e adevărat! Dacă mănânci porţii mari la distanţe mari de timp, metabolismul tău încetineşte în toate acele ore de pauză. Dacă iei câte o masă sau gustărică la fiecare 3-4 ore, metabolismul tău consumă mai multe calorii pe durata întregii zile. Imediat după masă, metabolismul creşte pentru câteva ore datorită efectului termic al mâncării. Sunt arse mai multe calorii pentru digestie, absorbţia şi procesarea nutrientelor din alimentele consumate. Proteinele cresc rata metabolică cu 15-30%, în comparaţie cu carbohidraţii – 5-10% sau grăsimile – 0-3%.

Citeşte şi: Când devin periculoase curele de slăbit. Ce probleme de sănătate pot să apară  

INFO

Sfaturi rapide. Consumă mâncăruri piperate, cafea neagră şi ceai verde pentru a-ţi pune în mişcare metabolismul. Mai mult, odihneşte-te în fiecare noapte cele 8 ore necesare. Lipsa somnului creşte riscul apariţiei obezităţii.