Nicio zi fără roşii şi castraveţi. Află ce beneficii au!
Atunci când ne gândim la roşii şi la castraveţi, parcă vedem un bol cu o salată apetisantă. Însă, pe lângă faptul că sunt delicioase, ele pot fi porţia ta zilnică de sănătate în perioada verii.
Deşi sunt cunoscute drept legume, în realitate roşiile şi castraveţii sunt fructe. Sunt ideale în zilele caniculare de vară datorită conţinutului ridicat de apă, ceea ce creşte gradul de hidratare al organismului. Există însă şi multe alte motive pentru care ar trebui să profităm la maximum de ele.
Roşiile sunt recomandate bolnavilor de inimă
150 de grame de roşii îţi oferă jumătate din porţia zilnică necesară din vitamina A, precum şi potasiu. Roşiile sunt sărace în sodiu, iar din acest motiv nu trebuie să lipsească din dieta cardiacilor. În acelaşi timp, licopenul din roşii, substanţa care le oferă culoarea, previne oxidarea lipidelor serice, adică scade nivelul trigliceridelor şi al colesterolului „rău“. Mai mult, 1 roşie are aproximativ 2 grame de fibre, adică 7% din necesarul zilnic.
Sunt o sursă de antioxidanţi
Licopenul şi vitamina C, care se găsesc în roşii, se numără printre cei mai puternici antioxidanţi, care apără celulele organismului de acţiunea nocivă a radicalilor liberi. Astfel, riscul de apariţie a celulelor canceroase va fi mult mai scăzut şi va fi evitată în acelaşi timp şi îmbătrânirea prematură a ţesuturilor şi organelor. Ceea ce nu ştiai este faptul că roşiile au un conţinut ridicat de calciu şi vitamina K, două substanţe esenţiale pentru întărirea sistemului osos.
Combat durerile cronice
Persoanele care se plâng de neplăceri cauzate de artrită şi de dureri de spate ar trebui să includă în alimentaţia lor cât mai multe roşii. Acestea abundă în bioflavonoide şi carotenoide, două substanţe antiinflamatoare, care ameliorează durerile.
Alte beneficii ale roşiilor
- ajută la menţinerea sănătăţii dinţilor, a părului şi a ochilor
- protejează pielea împotriva razelor UV
- previn constipaţia şi stimulează eliminarea substanţelor toxice din organsim
Ştiai că...
... roşiile gătite oferă de 4 ori mai mult licopen decât cele crude?
Castravetele, sursa ta de hidratare
În zilele caniculare este esenţial să bei cel puţin 2 litri de lichide. Castravetele vine să completeze această cantitate, deoarece este format în proporţie de 90% din apă. De asemenea, are în componenţa sa aproape toate vitaminele de care are nevoie organismul zilnic, în timp ce în coaja sa se găseşte o cantitate însemnată de vitamina C. Întrucât are puţine calorii şi multe fibre, castravetele este aliatul celor care doresc să scape de kilogramele în plus. Combină-l cu legume proaspete, înlocuieşte o masă cu această salată şi vei vedea cum talia va fi din ce în ce mai subţire.
Reglează nivelul de zahăr din sânge
Sucul de castravete are în componenţă compuşi care ajută la menţinerea glicemiei în limite normale, atât de necesară bolnavilor de diabet. De asemenea, cercetătorii au observat că sterolul, o substanţă prezentă în castravete, poate reduce nivelul colesterolului „rău“
Combate celulele canceroase
Din pulpa castravetelui nu lipsesc nici substanţele anticancerigene, care scad riscul de apariţie a mai multor tipuri de cancer, printre care cel de sân, ovarian, de col uterin sau de prostată.
Alte beneficii ale castraveţilor
- au rol diuretic şi din acest motiv previn formarea pietrelor la rinichi
- conţin sulf şi siliciu, care ajută astfel regenerarea părului
- prin aportul de electroliţi sucul de castraveţi este ideal în caz de mahmureală
Caseta specialistului
Anca Alungulesei, specialist în programe de detoxificare şi terapeutice cu sucuri naturale, Bucureşti
Roşiile constituie o parte integrantă a bucătăriei în întreaga lume, în special în regiunea mediteraneană, iar consumul zilnic de roşii ne oferă atât beneficii pentru sănătate, cât şi o îmbunătăţire a gustului celorlalte alimente pe care le consumăm la o masă. În acelaşi timp, roşiile contracarează efectul provocat de tutun. Cele două componente principale ale roşiilor, acidul cumaric şi acidul clorogenic, sunt esenţiale în lupta împotriva nitrozaminelor care se găsesc în tutun şi care sunt principalele substanţe carcinogene din fumul de ţigară. Pe de altă parte, conţinând siliciu, castravete întăreşte articulaţiile, pentru că această substanţă creşte rezistenţa ţesuturile conjunctive. Va puteţi pregăti un suc de castravete amestecat cu suc de morcov. Acest suc reduce şi cantitatea de acid uric din organism.