Ridurile feţei: cauze mai puţin cunoscute
Cel mai mare vinovat pentru producerea ridurilor este soarele, razele ultraviolete provocând 80% din totalul ridurilor. Aşadar, deşi multe persoane se reped să-şi cumpere creme antirid pentru a împiedica apariţia liniilor, prima regulă pentru a bloca efectul nociv al ultravioletelor este utilizarea unei creme cu factor de protecţie solară. Nu e vorba numai de expunerea la soare atunci când stăm la plajă, ci de ieşirile zilnice din casă. Înaintarea în vârstă vine şi ea cu apariţia unor riduri mai devreme sau mai târziu, în funcţie de ereditate, dar şi de alţi factori favorizanţi.
Ridurile feţei sunt cauzate şi de stilul de viaţă
Îţi micşorezi des ochii atunci când priveşti spre cineva? Acest obicei poate duce la apariţia unor linii fine şi apoi a unor riduri dacă nu ţi-l controlezi. Poate că-ţi strângi pleoapele pentru că nu vezi bine la distanţă sau aproape, şi atunci e indicat să mergi la un consult oftalmologic pentru a ţi se recomanda dioptriile potrivite. Dacă îţi mijeşti ochii din cauza soarelui, aminteşte-ţi să-ţi iei cu tine ochelarii de soare atunci când ieşi din casă.
Fumatul este şi el unul dintre factorii favorizanţi pentru ridurile feţei. Pe de o parte, faci riduri din cauza felului în care îţi strângi buzele când tragi din ţigară, pe de altă parte pentru că toxinele din fumul de ţigară care îţi invadează corpul accelerează procesul de îmbătrânire a pileii. Şi dacă obişnuieşti să bei cu paiul toate băuturile te poţi pomeni cu riduri premature în jurul gurii.
Ce legătură să aibă zahărul cu ridurile feţei, te-ai putea întreba. Zahărul stimulează procesele inflamatoare din corp, ceea ce duce la apariţia semnelor de îmbătrânire prematură. Dacă obişnuieşti să consumi multe dulciuri, dar îţi doreşti o piele frumoasă, încearcă să renunţi la o parte dintre ele şi deci să îţi limitezi consumul zilnic. Poţi să începi prin a evita sucurile din comerţ şi prin a tăia treptat câte o linguriţă din zahărul pe care ţi-l pui în cafea sau în ceai. Inflamaţia din corp este declanşată nu doar de zahăr, ci şi de consumul mare de alcool, lactate, carne roşie, cereale cu gluten, alimente cu aditivi alimentari, precum monoglutamatul de sodiu.
În cazul în care eşti un maniac al exerciţiului fizic, recomandarea este să nu te suprasoliciţi. E important să fii constant, nu să te extenuezi. Exerciţiile fizice zilnice sunt indicate pentru un corp sănătos, însă dacă faci efort fizic prea mare zilnic, nu doar pielea îţi va îmbătrâni, ci vor avea de suferit şi inima, creierul şi articulaţiile. Stresul este şi el legat de adâncirea ridurilor, nu doar pentru că hormonul stresului accelerează îmbătrânirea, ci şi pentru că o persoană stresată tinde să doarmă prost, să aibă o alimentaţie nesănătoasă sau să fumeze mult, factori care favorizează ei înşişi la apariţia ridurilor.