Cum foloseşti corect fiolele pentru ten
În ultimii ani, fiolele pentru îngrijirea tenului au devenit unele din cele mai în vogă produse de îngrijire. Aplicate pe pielea curată, fiolele conțin concentrate de ingrediente active, în formule adaptate scopului estetic dorit, având, printre altele, rolul de a hidrata, detoxifia, de a oferi luminozitate, efect de lifting sau matifiere.
Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională, ne expică în ce mod pot fi acestea folosite pentru a obține un efect rapid și vizibil.
Cum se aleg corect
”Dacă vrem să obținem un efect wow într-un timp foarte scurt, cele mai potrivite sunt fiolele. Acestea conțin ingrediente active concentrate, concepute încât să targeteze exact nevoile pielii noastre. Important de știut este că, întotdeauna când folosim fiole, ne bazăm pe condiția pielii noastre, și nu pe tipul de ten. Adică nu pentru că avem ten uscat, mixt sau gras, ci analizând condiția tenului pe moment, care se schimbă chiar și în decurs de câteva zile. În funcție de diverși factori din viața noastră de zi cu zi, putem avea tenul deshidratat, sensibilizat, cu riduri mai pronunțate, fără fermitate sau iritat”, spune Diana Baicu.
Cât durează tratamentul
”Fiolele se folosesc mereu în cure de cel puțin 7 zile. Folosim fiole de același tip timp de o săptămână. Le aplicăm, în principiu, seara. În rutina noastră de înfrumusețare, după ce am curățat bine tenul, aplicăm fiola, după care întotdeauna aplicăm crema de față și crema de ochi. Putem să le aplicăm și dimineața, dar în acest caz nu vom avea același efect.
Când aplicăm fiole, trebuie să ținem cont de 3 factori în principiu. Tot timpul aplicăm toată fiola, tot conținutul ei. Ea este dozată în așa fel încât 2 ml să fie suficienți pentru față, gât și decolteu”, explică Diana Baicu.
Îmbinăm mai multe tipuri de fiole?
”Putem avea și cure de fiole în care avem câte un tip de fiolă în fiecare zi, dar acestea au rolul de a descoperi cum se comportă tenul nostru când folosim o anumită fiolă.
Dacă vrem să obținem un efect wow, aplicăm 3 fiole, una peste alta. Așteptăm câteva minute după ce am aplicat un tip de fiolă și o aplicăm pe următoarea. Trebuie să ținem cont ca ultima fiolă pe care o aplicăm să fie cea cu efect de lifting.
Există fiole cu efect de lifting al căror efect durează 6 ore. Efectul se vede maxim după o oră, iar până la 6 ore se menține constant”, spune Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.
Care este diferența între fiole și serum?
”Între serum și fiole este o diferență. Serumul se folosește în funcție de tipul de ten, pe când fiola în funcție de condiția pielii”, adaugă Diana Baicu.