Gáspár György: Ghid pentru Sărbători fericite

Gáspár György jpg

Sărbătorile pot accentua trăiri negative sau pot declanşa stres şi tensiuni. Pentru a le combate, psihoterapeutul Gáspár György a realizat un Ghid pentru Sărbători fericite.

Acceptă agitația minții

În perioada sărbătorilor, mintea poate deveni agitată și confuză. Cheia este să ne întoarcem atenția asupra momentului prezent și să identificăm lucruri simple care ne aduc mulțumire.

Respiră conștient

Respirația profundă este un instrument eficient pentru gestionarea stresului. Inspiră lent pe nas, reține aerul câteva secunde, apoi expiră profund. Această practică relaxează sistemul nervos și te ajută să te recentrezi.

Conștientizează emoțiile

Emoțiile ne influențează percepția – vedem și auzim prin prisma lor. Învață să le accepți fără să le exagerezi sau să le negi; ele vin și trec atunci când le conștientizăm.

Nu crede tot ce gândești

Mintea creează narațiuni care pot fi înșelătoare. Este important să ne amintim că nu toate gândurile reflectă realitatea și să nu le luăm mereu de bune.

Schimbă perspectiva

Nu-i putem schimba pe cei din jur, dar putem alege cum îi privim. Alegem să ne concentrăm pe ceea ce este suficient și valoros, în loc să vedem doar lipsurile.

Permite-ți să te odihnești

Sărbătorile pot fi epuizante. Dă-ți voie să iei o pauză, să te odihnești și să te eliberezi de presiunea de a face totul perfect.

Prioritizează sănătatea corpului

Rețelele sociale pot consuma bugetul nostru de energie corporală. În schimb, somnul odihnitor, mișcarea și hidratarea sunt esențiale pentru menținerea unui nivel optim de energie corporală.

Practică prezența conștientă

Atunci când suntem cu mintea, atenția și corpul în același loc, identificăm mai ușor soluții, resurse și oportunități. Prezența conștientă îmbogățește experiența sărbătorilor.

Stabilește un scop pentru Sărbători

Sărbătorile devin mai semnificative când avem un scop: conectează-te cu cei dragi, povestește, arată curiozitate empatică, cântați colinde, creați momente speciale împreună etc.