Efectele secundare ale creatinei
După cum bine se ştie în lumea culturiştilor, creatina este unul dintre cele mai folosite suplimente. De altfel, creatina este o substanţă ce se găseşte şi în organismul uman, depozitele de creatină aflându-se în muşchii scheletici. Creatina este folosită în producerea energiei şi este foarte importantă pentru antrenamentele care contribuie la dezvoltarea masei musculare.
Efectele secundare ale creatinei – cum ajută creatina la creşterea masei musculare?
Creatina permite antrenamentul la o intensitate ridicată, de aceea culturiştii şi cei care vor să pună masă musculară suplimentează creatina din organism cu 10-40%. Legat de eficienţa suplimentării cu creatină în anumite cicluri de dozaj nu există descoperiri ştiinţifice care să ateste că aceste cicluri sunt bune, dar se recomandă pauză după 8 săptămâni de întrebuinţare.
Cei familiarizaţi cu mersul la sală, folosesc creatina pentru a avea energie mai mare, repetări mai multe, deci creşterea masei musculare. Apoi, este vorba de estetică, folosirea creatinei înseamnă mai mult antrenament, deci un corp mai bine făcut. Există posibilitatea de a creşte în masa musculară mai repede, deci obţinerea corpului dorit mai eficientă.
În plus, cei care se hrănesc cu carne roşie (sursa principală de creatină printre alimente) multă şi folosesc şi suplimentarea cu creatină, antrenându-se intens, vor vedea efectele mult mai repede. Dovezi ştiinţifice recente arată că suplimentarea creatinei se face cel mai eficient alături de carbohidraţi. Adică, 20 de grame de creatină pe zi ar trebui luată cu 370 de grame de carbohidraţi simpli pe zi.
Efectele secundare ale creatinei – cafeaua poate inhiba pătrunderea creatinei în muşchi?
Un studiu făcut de cercetători în Belgia a arătat că administrarea creatinei alături de cantităţi mari de cafeină, cum este cafeaua, inhibă pătrunderea creatinei în muşchi. Aşadar, nu se foloseşte cafeaua în exces când se administrează creatina.
Legat de efectele secundare ale creatinei, acestea nu sunt încă bine studiate. Despre efectul secundar al creatinei asupra funcţionalităţii rinichilor, există o opinie greşită. Lumea confundă creatina cu creatinina, principalul metabolit al creatinei. Se ştie că creşterea peste măsura normală a creatininei din urină semnalează îmbolnăvirea rinichilor. Consumul mare de creatină va schimba analizele de urină în mod evident, dar asta nu semnalează un pericol. De aceea, cei care folosesc creatină ar trebui să spună medicului înainte de orice fel de analize.
Efectele secundare ale creatinei – mit şi adevăr despre efectele creatinei
Anumiţi cercetători care studiază efectele creatinei sugerează că administrarea unei doze mici de creatină (2 g/zi) menţine depozitele de creatină din muşchi, dar nu mai eficient decât îl face consumul de carne roşie.
Ca orice supliment, creatina se ia în doze mici de 2-3 ori pe zi, acesta este mult mai eficient, iar şansele de a fi afectat de unul dintre efectele secundare scad. Printre efectele negative pe care le poate da creatina se numără durerile de stomac, diareea, ameţeala şi crampele musculare. Unii cercetători avertizează şi în privinţa consumului foarte mare de creatină, care poate duce la disfuncţionalităţi ale ficatului sau inimii.
Cu toate acestea, un studiu realizat pe observarea timp de 3 ani a unor sportivi practicanţi de fotbal american care au primit creatină, a arătat că nu a fost sesizat niciun efect secundar din cele enumerate mai sus.
Un alt studiu realizat pe 175 de sportivi care au luat 10 g de creatină zilnic sau o pastilă placebo timp de aproximativ 1 an au arătat că cu excepţia unor cazuri izolate de greaţă sau diaree, alte efecte secundare nu au fost remarcate. Studiul a fost publicat în revista Medicine and Science in Sport and Exercise şi a ţinut 4 ani.