Inelul gastric sau cum să mănânci mai sănătos şi mai puţin

1 2 jpg jpeg

Această intervenţie chirurgicală presupune montarea unui inel gastric reglabil pentru a împărţi astfel stomacul în două porţiuni inegale. Prima porţiune din stomac este mai mică şi poate comunica cu restul stomacului printr-un canal permis de inel. În acest fel, alimentele vor trece prin canalul format. Dar acest pas este urmat după aproximativ 2 uni post-operator de o altă ajustare în funcţie de rezultatul obţinut.

Avantajele acestei metode

Chiar dacă este o intervenţie chirurgicală, aceasta nu presupune secţionarea aparatului gastric. Mai mult, este o tehnică reversibilă. Inelul poate fi scos cu uşurinţă, stomacul revenind astfel la forma iniţială.

Se realizează laparoscopic, recuperarea este uşoară, nu lasă cicatrici post-operatorii, iar spitalizarea este necesară doar 24 de ore.

Cu o astfel de metodă se poate pierde aproximativ 50% din excesul ponderal.

Dieta de după intervenţie

Imediat ce ai ieşit din spital este recomandat să ai o dietă săracă în grăsimi, porţii mici şi dese.

În cazul în care mănânci mai mult decât este cazul, te vei confrunta cu vărsături, deoarece stomacul astfel strangulat are nevoie de mai mult timp să digere alimentele şi nu poate primi mai mult decât încape în prima porţiune.

Trebuie să ai în vedere faptul că acum este momentul în care stilul tău de viaţă trebuie să se schimbe radical. Nu trebuie evitat nici sportul şi nici să pierzi nopţile, deoarece organismul are nevoie să se refacă şi să se adapteze noilor condiţii de funcţionare.

Pierderea kilogramelor se va datora porţiilor mici de alimente consumate şi este indicat ca imediat ce ai ajuns la greutatea dorită să menţii regimul alimentar.

Dulciurile şi mâncarea de tip fast food trebuie excluse cu orice preţ din alimentaţia ta.

Această metodă restrictivă de alimentare necesită anumite investigaţii pre operatorii pentru a exclude orice posibil risc atât în timpul operaţiei cât şi după.

Pe tot parcursul timpului în care ai montat acest inel trebuie să te afli sub atenta monitorizare a medicului pentru a preveni eventualele probleme ce pot să apară.

Află care sunt greşelile pe care le faci atunci când ţii o cură de slăbire AICI

Cum poţi să obţii acelaşi rezultat fără inelul gastric

Există o serie de măsuri pe care, dacă le pui în practică, nu va fi necesar să ajungi la o astfel de intervenţie şi te vei bucura de o sănătate puternică: - adoptă o dietă care să îţi aducă aportul nutriţional necesar bunei funcţionări a organismului, cu accent pe grăsimile esenţiale, proteine de calitate, micronutrimeniţi şi fibre - un program de antrenament adecvat şi efectuat constatnt - apelează la suplimente, deoarece un deficit caloric mare presupune cantităţi mici de alimente, ceea ce înseamnă că oricât de corectă ar fi alimentaţia ta trebuie să îţi asiguri necesarul de micronutrimenţi

Trebuie să fii conştient de faptul că acele câteva kilograme în plus de grăsime pe care le ai trebuie procesate, diosponibilizate din şesutul adipos şi arse pentru a putea fi eliminate. Acest proces complex de ardere a grăsimilor face organismul să consume din vitamine, minerale, antioxidanţi, adică substanţe benefice pe care tu trebuie să le suplineşti.

Mai puţine kilograme înseamnă mai multă energie

Orice kilogram în plus pe care îl asimilezi este un real pericol pentru sănătatea ta. În primul rând vor fi afectate articulaţiile, ele trebuie să susţină toată greutatea corporală, dar şi muşchii paravertebrali. Un abdomen cu o circumferinţă crescută înseamnă un efort în plus pentru coloană. Unde mai pui şi faptul că întreg organismul este afectat de greutatea ta corporală.

Oboseşti mai repede, nu mai poţi face activităţi simple de zi cu zi, precum urcatul scărilor, alergatul, aplecatul pentru a te lega la şireturi.

Ţesutul adipos influenţează şi fertilitatea, afectează viaţa sexuală şi mai ales ajută la pierderea încrederii în sine.

Pentru a evita toate aceste aspecte nefavorabile ţie opreşte-te acum şi fă o schimbare benefică.

Alege înainte de toate sănătatea. Alimentează-te corect, fă-ţi timp pentru mişcare şi odihneşte-te corespunzător.