Dietele de slăbit ne pot pune sănătatea în pericol! Ce păţeşti dacă te înfometezi

1 2 jpg jpeg

Madalina Truica, medic diabet, nutriţie şi boli metabolice a explicat la Digi24 pericolele la care ne expunem atunci când începem să ţinem o dietă după ureche.

De ce ne îngrăşăm de fapt

Din porinţa de a pierde în scurt timp kilogramele în plus, multe persoane apelează la diverse soluţii ce promit rezultate spectaculoase în scurt timp. În această categorie intre şi dietele dezechilibrate care pun sănătatea în pericol prin dezechilibrele de nutrienţi pe care le pot aduce. Este o greşeală să excludem carbohidraţii, însă dacă îi excludem doar pe cei rafinaţi mai exact cei găsiţi în sucuri, dulciuri, zahăr, atunci este o decizie înţeleaptă. Dacă îi excludem şi pe cei complecşi ca fructele, cerealele atunci este o greşeală. Dietele la modă ca cele low carbs, Dukan, Atkins aleg să excludă aceste alimente sănătoase şi pe termen lung se pot manifesta prin diferite probleme ca demineralizare osoasă, creşterea colesterolului sau a acidului uric.

Din lipsă de timp sau de organizare, oamenii aleg să sară peste două mese principale, mai exact mic dejun şi prânz. Ca urmare ajung să consume mai multe elimente la cină şi astfel acest obicei aduce kilograme în plus. Soluţia ar fi reorganizarea alimentelor pe timpul zilei.

Înfometarea duce la boală

Sunt două tipuri de consecinţe negative atunci când alegem să ne înfometăm: cele de care suntem conştienţi adică ameţeli, dureri de cap, tulburări de concentrare, lipsă de energie, apatie, iritabilitate şi cele de care suntem mai puţin conştienţi: calculi renali, emineralizare osoasă, creşterea colesterolului, diverse probleme ale părului, unghiilor sau diverse anemii.

Pâinea, permisă în dietă

Pâinea recomandată este cea care are un procent cât mai mare de făină integrală pentru că aceasta în comparaţie cu cea albă are mai multe vitamine, minerale, fibre ceea ce o face benefică pentru sănătatea tubului digestiv. Câtă pâine avem voie să mâncăm contează mult în funcţie de câtă mişcare facem, de metabolism sau de preferinţele culinare. Pot fi zile în care alegem să ne completăm necesarul de nutrienţi consumând pâine sau zile în care alegem să consumăm alte surse de carbohidraţi ca orezul intergral, paste sau leguminoase.

Recomandarea mea este ca cina să fie cu 3 ore înainte de culcare deci putem merge mai târzior cu cina dacă ora de culcare este mai înaintată.