Iată ce trebuie să faci pentru a preveni diabetul zaharat de tip 2!
În lume, sute de milioane de persoane sunt diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. Necontrolată, această boală poate duce la apariţia unor complicaţii precum orbirea şi insuficienţa renală. Vestea bună este că multe dintre cazurile de diabet de tip 2 pot fi prevenite prin schimbarea modului de viaţă.
Boală cronică, diabetul zaharat de tip 2 afectează modul în care este metabolizat zahărul din sânge. „Spre deosebire de diabetul zaharat de tip 1, care este o boală autoimună aparută în urma distrugerii celulelor producătoare de insulină din pancreas, diabetul zaharat de tip 2 este o boală cronică ce evoluează în timp şi se caracterizează prin creşterea concentraţiei de glucoză în sânge datorită pe de o parte a scăderii secreţiei de insulină din pancreas, dar mai ales datorită instalării rezistenţei la insulină la nivel celular“, explică Cezarina Mariana Matei, medic de familie. Unele persoane au mai mulţi factori de risc decât altele de a face diabet zaharat de tip 2: vârsta peste 40 de ani, predispoziţia genetică (cazuri în familie de bolnavi de diabet), diabetul gestaţional (diabet specific sarcinii) este un factor de risc, la fel ca şi greutatea mare a copilului la naştere (peste 4 kilograme).
În 70% din cazuri, afecţiunea precedată de prediabet, o stare care reprezintă un nivel al glicemiei mai ridicat decât normal, dar nu atât de mare încât să fie considerat diabet de tip 2.
Fără exces de zahăr şi carbohidraţi rafinaţi!
Zahărul în sine nu cauzează diabet de tip 2. Totuşi o alimentaţie nesănătoasă, în care aportul de glucide din zahăr şi din carbohidraţi rafinaţi este prea mare, poate produce dereglări ale apetitului şi ale metabolismului care favorizează apariţia diabetului zaharat de tip 2. Nu consuma mai mult de 5 linguriţe de zahăr pe zi; depăşirea acestei cantităţi poate duce la apariţia sindromului rezistenţei la insulină. Ţine cont că multe produse alimentare din comerţ la care nu te-ai fi aşteptat conţin zahăr adăugat. Alege alimentele sărace în grăsimi şi calorii şi bogate în fibre; mizează pe fructe, legume şi cereale integrale.
Nicio zi fără mişcare!
Fie că eşti diagnosticat cu diabet zaharat de tip 2, fie vrei să previi boala, este important să faci mişcare cât mai des. În timpul efortului fizic, corpul consumă glicogen, zahărul depozitat în muşchi şi ficat. De asemenea, sportul ajută la slăbit. Este dovedit că pierderea kilogramelor în plus scade nivelul glicemiei. O mişcare pe care o poţi practica uşor este să mergi în ritm rapid 30 de minute zilnic, cel puţin 5 zile pe săptămână. Încearcă să înlocuieşti liftul cu urcatul sau coborâtul scărilor.
Menţine-ţi greutatea normală
Majoritatea persoanelor care fac diabet zaharat de tip 2 au şi exces de greutate sau sunt obeze. La cei cu prediabet, grăsimea se acumulează mai ales în jurul taliei. Acest tip de grăsime (viscerală) implică anumite riscuri pentru sănătate, deoarece se acumulează la nivelul unor organe precum ficatul. Excesul de grăsime abdominală favorizează inflamaţia şi rezistenţa la insulină, care cresc riscul de a face diabet de tip 2. Într-un studiu la care au participat 1.000 de persoane cu prediabet şi cu surplus de greuate s-a observat că fiecare kilogram pierdut a fost asociat cu o reducere de 16% a probabilităţii de a face diabet de tip 2. Este bine ca talia să nu fie mai mare de 88 cm (femei) - 102 cm (bărbaţi).
Dr. Cezarina Mariana Matei, medic specialist medicină de familie, competenţe în homeopatie, gemoterapie, acupunctură şi ultrasonografie generală, clinica Biolumimedica, Bucureşti, tel. 0722.644.706
Diabetul de tip 2 este, de cele mai multe ori, consecinţa unui anumit stil de viaţă, de aceea, principalele măsuri de prevenire a instălarii bolii şi de evitare a evoluţiei spre complicaţii vor viza adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Dintre recomandările de baza amintesc următoarele:
- Combaterea obezităţi mai ales a celei abdominale prin scaderea numarului de calorii cu 400 - 500 kcalorii/zi;
- Adoptarea unei diete echilibrate compusă din 3 mese principale şi 2 gustări, păstrând o proporţie adecvată între nutrimente (până în 30% lipide, 50-55% glucide şi 15-20% proteine);
- Dietă bogată în fibre (legume, fructe cu indice glicemic mic) şi în cantitate moderată, cereale integrale, lactate slabe şi peste, o cantitate redusă de sare <5g/zi
- Hidratare corespunzătoare, deoarece rinichii au nevoie de apă pentru a dilua glucoza, necesarul zilnic de apă pentru un adult fiind de 45 ml/kg corp
- Renunţarea la băuturi carbogazoase, sucuri concentrate, zahăr, alcool şi fumat, fiecare fiind factori favorizanţi ai creşterii glicemiei şi ai deteriorării aparatului cardiovascular;
- Exerciţii fizice de intensitate moderată realizate cu regularitate -150 minute pe săptămâna, cel puţin 3 zile/săptămână - ajută corpul să utilizeze insulina eficient
- Asigurarea unui somn odihnitor de 7 - 8 ore pe noapte, lipsa somnului putând influenţa negativ sensibilitatea la insulină la nivelul celulelor;
- Eliminarea factorilor de stres psihic sau creşterea rezistenţei la stres, deoarece s-a constatat că hormonii de stres influenţează secreţia de insulină şi nivelul glicemiei.