Iată ce te poate ajuta să previi cancerul!

Boală de temut, cancerul este diagnosticat la tot mai multe persoane, motivul fiind stilul de viaţă modern, care include alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul şi expunerea la tot mai multe toxine. Un studiu recent arată că asocierea a 3 factori poate avea efect protector împotriva cancerului.

image

Cancerul este o boală care apare în urma dezvoltării celulelor anormale, care se divid necontrolat și au capacitatea de a se infiltra și de a distruge țesutul normal al corpului, informează Mayo Clinic.

Aproximativ 41% dintre cancerele la persoanele peste 30 de ani sunt atribuite unor factori de risc modificabili, cum ar fi fumatul, consumul de alcool şi excesul de greutate sau obezitatea, potrivit topsante.com.

Citeşte şi: Cele mai bune surse de acizi graşi Omega-3

3 aliaţi cu efect protector

O cercetare a oamenilor de ştiinţă elveţieni apărută în publicaţia “Frontiers in Aging” arată o modalitate prin care poate fi redus riscul de apariţie a cancerului invaziv.

La persoanele sănătoase, o combinație de doze mari de vitamina D, de acizi graşi Omega-3 și de exerciții fizice ar putea limita riscul de apariţie a cancerului.

Pentru a ajunge la această concluzie, echipa de cercetători a efectuat un studiu de 3 ani pe 2.157 de participanți cu vârsta de 70 de ani şi peste din cinci țări europene: Germania, Austria, Franța, Portugalia și Elveția. Participanții au primit o doză mare de vitamina D (2.000 UI pe zi față de 800, conform recomandărilor), precum și o suplimentare de 1 g pe zi de acizi graşi Omega-3 de origine marină. De asemenea, au urmat un program de întărire musculară, de 3 ori pe săptămână. Participanții au fost împărțiți în 8 grupe, pentru a testa beneficiile individuale și combinate ale acestor intervenții și doar un grup a primit doar un placebo.

Citeşte şi: Care sunt simptomele cancerului cerebral. Semne la care să fii atent

Riscul de cancer, redus cu 61%

Până în prezent, au mai fost efectuate studii care au arătat efectele benefice anticancerigene ale vitaminei D, ale acizilor graşi Omega-3 şi ale efortului fizic. Este însă prima dată când o cercetare a arătat beneficiul asocierii acestora. Studiul a arătat că riscul de cancer invaziv scade cu 61% în urma combinării vitaminei D, a acizilor graşi Omega-3 şi a sportului.