Anemia şi hipotiroidismul, cauze frecvente ale oboselii
Lipsa de somn
Multe persoane trec prin viaţă prea stresate şi prea ocupate ca să încetinească vreodată ritmul şi să doarmă atât cât au nevoie. Însă lipsa de somn e una dintre cele mai frecvente cauze ale oboselii. Deşi nu e vorba de o afecţiune în sine, medicul te poate învăţa ce să faci ca să reduci stresul pentru a dormi mai bine şi mai mult sau îţi poate prescrie medicamente. Un adult are nevoie de 8 ore de somn, dar unii se descurcă şi cu 7.
Anemia
Când eşti anemic, în corpul tău există un număr de globule roşii mai mic decât normal sau nu există suficientă hemoglobină (substanţa care dă culoare roşie globulelor şi transportă oxigenul prin celule), ceea ce te face să te simţi slăbit şi epuizat. Ameţelile, durerile de cap şi paloarea feţei sunt semne că ai putea suferi de anemie. Deficienţa de fier, chiar fără a avea anemie, este în sine o cauză a oboselii cronice. Dacă bănuieşti că ai putea avea anemie, mergi la medic şi cere o trimitere pentru a face analize de sânge.
Hipotiroidismul
Bolile tiroidei sunt des întâlnite, mai ales în rândul femeilor. Când glanda tiroidă nu produce suficienţi hormoni, apare hipotiroidismul, care se manifestă prin oboseală, senzaţie de frig excesivă şi creştere în greutate. În cazul în care suspectezi că ai putea avea probleme cu tiroida, e bine să faci analize de sânge.
Depresia
Deoarece cauzează anomalii ale substanţelor responsabile cu reglarea dispoziţiei, depresia poate fi un motiv al lipsei de energie. Persoanele cu depresie adorm greu, se trezesc noaptea de mai multe ori şi dimineaţa se dau jos din pat cu dificultate. Sentimentele de tristeţe şi de lipsă de utilitate îi fac pe depresivi să se simtă demotivaţi şi să îşi piardă interesul pentru multe activităţi. Dacă simţi că ai putea fi deprimat, cere-i medicului tău de familie să-ţi recomande un terapeut.