Ce modalități naturale de a curăța plămânii există?
Tehnicile de curățare a plămânilor sunt utile persoanelor expuse la fumul de tutun sau la poluarea aerului și celor cu afecțiuni respiratorii cronice.
Terapia cu abur, percuția toracică și ceaiul verde sunt doar trei dintre opțiunile de încercat pentru curățarea plămânilor, scrie Mail Online.
Respirarea aerului poluat, a fumului de țigară și a altor substanțe iritante poate afecta plămânii și poate cauza afectarea stării de sănătate. Menținerea sănătății plămânilor este esențială pentru menținerea sănătoasă a restului corpului, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), expunerea la poluarea aerului duce la 4,2 milioane de decese în întreaga lume în fiecare an.
Plămânii sunt afectați de poluarea din mediu. Foto: Shutterstock
Deoarece plămânii sunt organe care se curăță singure, adică se pot vindeca odată ce expunerea la poluanți încetează, sunt bine de știut câteva metode care pot ajuta.
Cel mai bun prin care o persoană se poate asigura că plămânii sunt sănătoși este să evite toxinele dăunătoare, precum ar fi fumul de țigară și poluarea aerului. În plus, este bine să încorporeze anumite comportamente ale stilului de viață, cum ar fi exercițiile regulate și mâncarea corectă.
După expunerea la poluanți pulmonari, apre senzația de piept plin, congestionat și inflamat. Mucusul se adună în plămâni pentru a prinde microbi și agenți patogeni, ceea ce poate contribui la o senzație de greutate. Tehnici specificepot fi folosite pentru a ajuta la curățarea plămânilor de mucus și iritanți, pentru a ameliora congestia toracică și alte simptome incomode.
Unele dintre aceste metode pot, de asemenea, să deschidă căile respiratorii, să îmbunătățească capacitatea pulmonară și să reducă inflamația, ceea ce poate ajuta și mai mult la reducerea efectelor poluanților pulmonari.
Terapia cu abur, implică inhalarea vaporilor de apă pentru a deschide căile respiratorii și poate ajuta, de asemenea, la dizolvarea mucusului.
Persoanele cu afecțiuni pulmonare pot observa agravarea simptomelor lor în aer rece sau uscat. Acest climat poate usca mucoasele căilor respiratorii și poate limita fluxul de sânge.
În schimb, aburul adaugă căldură și umiditate aerului, ceea ce poate îmbunătăți respirația și poate ajuta la dizolvarea mucusului din interiorul căilor respiratorii și plămânilor. Inhalarea vaporilor de apă poate oferi o ușurare imediată și poate ajuta oamenii să respire mai ușor.
Tuse controlată
Tusea este modalitatea organismului de a elimina în mod natural toxinele captate în mucus. Tusea controlată slăbește excesul de mucus din plămâni, trimițându-l în sus prin căile respiratorii.
Medicii pot recomanda ca persoanelor cu afecțiuni pulmonare, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), să efectueze exerciții de tuse voită pentru a ajuta la curățarea plămânilor.
O modalitate este aceasta: așezat pe un scaun cu umerii relaxați, ținând ambele picioare drepte pe podea, încrucișând brațele peste stomac, inspirând încet pe nas, expirând încet în timp ce te apelci, împingând brațele pe stomac, tușește de trei ori in timp ce expirati, tinand gura usor deschisă. Se repeat de mai multe ori.
Exerciții fizice
Nu numai că exercițiile fizice regulate pot îmbunătăți sănătatea fizică și mintală a oamenilor și pot scădea riscul multor afecțiuni de sănătate, dar poate ajuta o persoană să-și mențină plămânii sănătoși.
Exercițiile forțează mușchii să lucreze mai mult, ceea ce crește ritmul de respirație al corpului, rezultând un aport mai mare de oxigen spre mușchi. De asemenea, îmbunătățește circulația, făcând organismul mai eficient în eliminarea excesului de dioxid de carbon pe care organismul îl produce atunci când face mișcare. Plămânii sunt solicitați și acest lucru îi ajută să se curețe de mucus și să funcționeze optim.
Ceaiul verde
Conține mulți antioxidanți care pot ajuta la reducerea inflamației plămânilor. Acești compuși pot proteja chiar și țesutul pulmonar de efectele nocive ale inhalării fumului. Un studiu din 2018, care a implicat mai mult de 1.000 de adulți din Coreea, a raportat că persoanele care au băut cel puțin două căni de ceai verde pe zi au o funcție pulmonară mai bună decât cei care nu au băut deloc.
Alimentele antiinflamatoare
Inflamația căilor respiratorii poate îngreuna respirația și poate face ca pieptul să se simtă greu și congestionat. Consumul de alimente antiinflamatoare poate reduce inflamația pentru a ameliora aceste simptome.
Alimentele care ajută la combaterea inflamației includ: curcuma, verdeturi cu frunze, cireșe, afine, măsline, nuci, fasole, linte, etc.
Percuția toracică
Este o altă metodă de a ajuta la eliminarea excesului de mucus din plămâni. Un terapeut folosește o cupă și palma pentru a lovi ritmic peretele toracic și a disloca mucusul prins în plămâni. Combinarea percuției toracice și a drenajului realizat print use voluntară poate ajuta la curățarea căilor respiratorii de excesul de mucus.
Citește și Ce mănâncă Victoria Beckham în fiecare zi?