Când se folosește ața dentară? Înainte sau după periaj?
Știm cu toții că trebuie să folosim ața dentară pentru ca igiena orală să fie completă, dar care este momentul în care trebuie să o utilizăm în rutina noastră zilnică?
Medicul parodontist Sasha Ross, de la Clinica Cleveland, explică pentru blogul instituției când este mai eficient să ne ajutăm de ața dentară pentru igiena dinților.
„Un studiu sugerează că folosirea aței dentare înainte de periaj este calea de urmat, așa că de obicei asta le spun pacienților mei.”

Specialiștii spun că ața dentară ar trebui folosită înaintea periajului. Foto: Shutterstock
Studiul la care face referire dr. Ross a analizat atât efectele folosirii aței dentare înainte de periaj, cât și ale periajului înainte de folosirea aței dentare, pentru a determina care este metoda mai bună pentru sănătatea dentară. S-a descoperit că folosirea aței dentare mai întâi a avut efect în îndepărtarea plăcii dentare și a fost mai eficientă.
„Folosirea aței dentare este incredibil de importantă, deoarece studiile arată în mod repetat că periajul singur nu ajunge în zona dintre dinți. Dacă nu scapi de placa de acolo, aceasta poate duce la carii sau boli parodontale.”, a explicat Ross.
Același studiu a arătat că folosirea aței dentare lasă dinții mai curați și mai permeabili pentru fluorul din pasta de dinți.
Așadar, pasul unu este folosirea aței dentare și pasul doi este spălatul pe dinți.
Pentru o igienă orală optimă, dinții se periază de cel puțin două ori pe zi.
„De cel puțin una dintre cele două ori, ar trebui să vă periați timp de două minute”, spune dr. Ross. Ea recomandă periuțele de dinți electrice, care au un cronometru încorporat și te anunță când au trecut cele două minute. De asemenea, pasta de dinți trebuie să aibă fluor.
La final, apa de gură
Pasul trei din rutina de igienă dentară ar trebui să fie clătirea cu apă de gură. Aceasta nu este un înlocuitor pentru periaj sau pentru ață dentară.
„În general, recomand produsele care vizează respirația urât mirositoare, cu efect antibacterian și anti-gingivita”, spune dr. Ross.
Potrivit specialistei, alte variante de îngrijire orală sunt opționale, dar acest 3 pași sunt obligatorii.
O igienă orală deficitară poate duce la: boala cardiovasculară, endocardită, o inflamație a căptușelii valvelor și a mucoasei inimii, complicații ale sarcinii, inclusiv preeclampsie și diabet gestational, complicații la naștere, inclusiv avort spontan și greutate mică la naștere și penumonie, scrie Clinica Cleveland.
Citește și Iată ce probleme de sănătate se pot agrava toamna