Ce depistează ecografia transvaginală
Ecografia transvaginală este o metodă de investigare a organelor genitale interne. Se realizează cu ajutorul unei sonde ecografice prevăzută cu minicameră.
Foloseşte acelaşi principiu ca şi celelalte tipuri de ecografie, cu excepţia faptului că sonda este introdusă în interiorul vaginului, ceea ce permite transmiterea de imagini clare şi detaliate.
Prin această metodă, se pot identifica formaţiuni tumorale (la nivelul endometrului sau al ovarelor), chisturi ovariene, fibroame uterine, afecţiuni ale trompelor uterine şi se poate afla cauza sângerărilor vaginale anormale. Indicată la începutul sarcinii La gravide, ecografia transvaginală se recomandă la începutul sarcinii, pentru că permite redarea imaginilor embrionului atunci când acesta nu este vizibil la ecografia obişnuită (în primele 6 săptămâni).
Este foarte utilă şi în trimestrul al II-lea de sarcină, pentru că permite examinarea în detaliu a colului uterin. Nu dăunează fătului şi furnizează date importante medicului ginecolog, putându-se interveni pentru a preveni eventualele complicaţii.
Pacienta este rugată să-şi golească vezica urinară, apoi să se întindă pe masă, cu bazinul uşor ridicat. E indicat să fie relaxată şi să respire profund.
Ecografia duează 15-30 de minute, timp în care femeia primeşte explicaţii din partea medicului. Ecografia transvaginală nu este dureroasă şi nu implică riscuri nici pentru femeie şi nici pentru făt.