Adevăratele motive pentru care ar trebui să nu mai mănânci noaptea târziu

Potrivit unui studiu, consumul de alimente noaptea târziu ne poate perturba ciclurile de somn, ceea ce ar putea avea în cele din urmă efecte negative asupra sănătății, inclusiv creșterea în greutate.

„Când mâncăm noaptea târziu, putem distruge ritmul natural al corpului nostru și împiedica organismul să se pregătească pe deplin pentru un somn odihnitor”, explică dr. Partha Nandi. Dar și o serie de alte probleme de sănătate pot apărea din cauza acestui obicei.

Reflux esofagian

Când mănânci noaptea târziu, în special dacă este o masă copioasă, îți pot crește șansele de boală de reflux gastroesofagian sau BRGE, o tulburare digestivă în care acidul stomacal irită mucoasa esofagului, provocând durerea și disconfortul pe care îl cunoaștem sub denumirea de „arsuri de la stomac”

„Nivelurile de aciditate ale stomacului tău ajung la o producție mai mică decât cea normală în jurul orei 20-22”, spune dr. Aditi G. Jha. „Acest nivel redus de acid devine o problemă atunci când mănânci gustări sau mese grele, deoarece nu este suficient pentru a digera alimentele complexe”. În unele cazuri, pot să provoace pe lângă regurgitate și „arsuri”, gaze și balonare.

Transpirații nocturne

Arsurile la stomac și indigestia nu sunt singurele modalități prin care mâncatul târziu poate perturba un somn bun. De fapt, potrivit unui articol publicat de Harvard Medical School, consumul unei mese copioase, în special a uneia grele precum un burger sau o pizza, aproape de ora de culcare, pot induce transpirații nocturne „deoarece organismul generează căldură pe măsură ce metabolizează alimentele”. „Este nevoie de multă energie pentru a digera o masă, în special o masă copioasă”, ne explică dr. Maria Sorbara Mora, co-fondator al clinicii de nutriție și yoga la Aurora Behavioral Health din New York City. Acest lucru este valabil mai ales noaptea târziu, când organele se mișcă mai lent, inclusiv în timpul digestiei. „Proteinele și grăsimile pot necesita mult mai mult timp pentru a fi digerate și pot duce la mai multă energie pentru acest proces”, spune ea.

Insomnii

Când mesele sunt mari și sunt consumate prea târziu, digestia poate fi foarte blocată și poate duce la reacții adverse neplăcute. „Acest disconfort se poate termina odată cu trezirea n”, ne spune dr. Rebecca Lewis, dietetician la HelloFresh.

Nu e bine nici cu stomacul gol

„De cele mai multe ori, mersul la culcare pe stomacul gol va avea un impact mai mare asupra somnului decât a merge la culcare pe stomacul plin”, explică dr. Lewis. „Dacă ți-e foame când încerci să adormi, creierul tău va ajunge să fie prea alert. Când corpul nostru simte că avem un consum redus de combustibil, va elibera cortizol pentru a ne trezi din somn să căutăm mâncare.”

mancat excesiv jpg

Avem tendința de a face alegeri nesănătoase noaptea târziu Foto: Shutterstock

Putem controla alegerile 

„Dacă nu puteți evita gustările noaptea, alege alimente sănătoase integrale, cum ar fi fructele, legumele și cerealele integrale, care sunt mai ușor de digerat și sărace în calorii”.

De asemenea, dr. Lewis recomandă evitarea alcoolului și a cofeinei înainte de culcare, deoarece ambele pot deveni stimulente pentru creier, determinându-ne să avem un somn mult mai puțin odihnitor. „

Pentru mulți dintre noi, mâncatul târziu nu este întotdeauna declanșat de foamea reală, ci mai degrabă de stres, anxietate sau alte emoții.

Dr.  Lewis sugerează să acordăm atenție motivului pentru care mâncăm, pe cât acordăm atenție la ceea ce mâncăm. „În general, alimentația atentă echilibrează felul în care mănânci. Este într-adevăr, vorba despre conștientizare și să fim atenți la alegerile pe care le facem. Menținerea greutății este într-adevăr dependentă de micile alegeri de zi cu zi."

Sursa: The List