Cunoscută şi sub denumirea de iarbă de negi sau negelariţa, rostopasca este des întâlnită atât la noi în ţară, în zonele cu umiditate ridicată, cât şi în alte colţuri ale lumii, din Asia, America şi Europa.

Rostopasca (Chelidonium majus) este o plantă perenă, cu flori galbene, care poate creşte până la 1 metru în înălţime. Tulpina plantei conţine un lichid amar, care capătă o nuanţă roşie în momentul în care intră în contact cu aerul, iar fructul său are forma unei capsule. În scop fitoterapeutic, se utilizează partea aeriană a plantei, care are numeroase proprietăţi, precum cele cicatrizante sau purgative. Rostopasca se foloseşte atât pentru uz intern, cât şi pentru uz extern şi este utilă în caz de indigestie, bătături, negi, veruci, mătreaţă, insomnii sau constipaţie.   

 

Utilă în caz de indigestie

 

Rostopasca poate ameliora dispepsia, mai exact indigestia, balonările şi durerile de stomac, datorită substanţelor din compoziţia plantei (substanţele amare, flavoanele etc.), care au un efect liniştitor, calmant. Unele studii au arătat că administrarea, pe cale orală, a unui produs, pe o perioadă de 4 săptămâni, format din: rostopască, mentă, muşeţel, lemn-dulce şi roiniţă, poate reduce crampele, vărsăturile şi senzaţia de greaţă. Cere sfatul unui medic fitoterapeut înainte de a administra intern remedii cu rostopască!

 

INFO Planta nu se consumă direct, ci numai sub formă de preparate, deoarece rostopasca proaspătă poate provoca intoxicaţii severe!

 

Te scapă de negi şi de bătături

 

Rostopasca ajută la tratarea negilor, tăieturilor şi bătăturilor. Ai nevoie de 100 g de rostopască tăiată mărunt, 1-2 linguri de ulei de măsline, 100 ml de ulei de nucă de cocos şi de 20 g de ceară de albine. Adaugă într-un recipient emailat uleiurile, ceara de albine şi planta, iar 15 minute amestecă compoziţia la foc mic, în mod continuu. După acest timp, îndepărtează vasul de pe foc şi lasă compoziţia la răcit. A doua zi, încălzeşte din nou conţinutul şi strecoară-l printr-un tifon. Crema rezultată se păstrează la rece, poate fi folosită maximum 3 luni şi poate fi aplicată local de 2-3 ori pe zi, la nivelul zonelor afectate. Testează produsul, înainte de folosire, pe o mică porţiune a pielii pentru a te asigura că nu se vor produce reacţii alergice.

 

INFO Rostopasca nu se aplică pe răni deschise!

 

Reduce mătreaţa

 

Substanţele din rostopască înlătură mătreaţa, hrănesc firul de păr şi îi dau un aspect frumos. Ai nevoie doar de câteva frunze uscate de rostopască, pe care le poţi fierbe 5 minute. Laşi infuzia la răcit şi, apoi, o poţi folosi la clătirea părului, de 1-2 ori pe zi, sub formă de ceai. Totodată, acest preparat poate fi folosit şi în caz de piele uscată. Poţi tampona infuzia pe ten, de 2-3 ori pe zi, cu ajutorul unei dischete demachiante.

 

Indicată în combaterea insomniilor

 

În cazul în care te confrunţi cu insomii, cu nelinişte sau cu stări de nervozitate, poţi prepara în casă o infuzie din frunze de rostopască. Lasă 2-3 frunze uscate la infuzat, într-un litru de apă fiartă, timp de cel mult 5 minute şi consumă 1/2 căni, la nevoie. Petru efecte garantate, poţi combina ceaiul, cu tinctură de sunătoare sau cu cea de valeriană.

 

Ameliorează constipaţia

 

Folosită în Grecia Antică pentru tratarea problemelor digestive, rostopasca poate fi utilizată şi astăzi în tratarea constipaţiei. Pe lângă faptul că restabileşte tranzitul intestinal, ea ajută şi la asimilarea substanţelor nutritive. O poţi folosi fie sub formă de capsule, la recomandarea medicului, fie sub formă de tinctură. 1 linguriţă de rostopască se ia de 3 ori pe zi, cu 10 minute înainte de masă.

Citeste si: Top 10 leacuri detoxifiante

Contraindicaţii

Planta nu se utilizează în timpul sarcinii, lactaţiei sau în cazul copiilor. Înainte de consum este indicat să consulţi un specialist, pentru a-ţi indica doza recomandată.  Nu uita că rostopasca proaspătă poate fi toxică! O porţie mai mare de 30 g pe zi poate cauza reacţii adverse.