Sfaturi ayurvedice pentru a-ţi îmbunătăţi viaţa

2 jpg jpeg

Urmarea sfaturilor ayurvedice îţi poate oferi o stare de calm, pe care o păstrezi pe tot parcursul zilei. Este foarte important să le pui în aplicare zilnic pentru a-ţi păstra sănătatea!

Bea ceai de ghimbir zilnic

1 2 jpg jpeg

Deşi multe persoane apelează la o cană de ceai doar atunci când este frig afară sau la răceală, în practicile ayurvedice, ceaiul este egal cu starea de confort, mai ales după o zi lungă de muncă.

Astfel că ceaiul de ghimbir ar trebui să fie de nelipsit din tabieturile tale zilnice, mai ales dacă îl bei înainte de masă va contribui la accelerarea metabolismului şi la o mai bună digestie, ajutându-te totodată să scaăpi de surplusul de kilograme.

Mănâncă în tăcere

Dacă obişnuieşti ca în timp ce mănânci să şi vorbeşti, acesta este unul dintre cele mai rele obiceiuri pentru sănătatea ta. Nu mai zicem că nu este deloc frumos să vorbeşti cu gura plină. Partea cea mai grea vine din faptul că vei contribui la apariţia golurilor de aer în stomac şi ulterior te vei confrunta cu gaze sau disconfort abdominal.

Când vine vorba despre alimentaţie, ayurvedicii recomandă ca masa de prânz să fie cea mai bogată, această perioadă fiind una mai solicitantă şi având nevoie de mult mai multă energie.

Află care sunt beneficiile apei cu ghimbir AICI

Ai liber la râs

Râsul este cel mai bun medicament. În plus, acesta stimulează circulaţia sangvină şi totodată relaxează corpul. Unde mai pui şi faptul că, prin râs, combaţi cu succes orice formă a depresiei.

Nu uita de relaxare

1 2 jpg jpeg

Una dintre cele mai bune măsuri pe care le poţi lua pentru a-ţi menţine sănătatea este să te relaxezi, fie că este vorba de un masaj, fie de a asculta muzica preferată. Important este ca măcar 30 de minute pe zi să-ţi rezervi pentru relaxare.

Masajul te va ajuta să detensionezi musculatura, îţi va îmbunătăţi circulaţia sangvină şi va elimina ţesutul adipos în special aspectul de coajă de portocală.

Gargara cu ulei vegetal

Indiferent că ai la îndemână ulei de cocos sau ulei virgin de măsline, este foarte important ca în fiecare zi mai ales după masă să faci gargară cu ulei vegetal. În felul acesta vei evita propagarea bacteriilor nocive oferite de alimentele grase. În plus, îţi vei menţine dantura curată şi sănătoasă.

Un alt truc ayurvedic presupune să-ţi cureţi limba de câte ori ai posibilitatea, deoarece la nivel bucal se regăsesc cele mai multe bacterii care îţi pot afecta sănătatea.

Dormi suficient

Nu-ţi suprasolicita organismul privându-l de odihnă. Prin somn se regenerează mai ales la nivel celular. Odihneşte-te ori de câte ori simţi că eşti obosit şi nu face abuz de nimic.

Este indicat ca de 3 ori pe săptămână să faci yoga, în primul rând pentru că exerciţiile de respiraţie te vor ajuta să îţi oxigenezi creierul mai bine, vei avea energie pozitivă şi pentru că astfel vei avea un control mai bun asupra flexibilităţii şi sănătăţii corpului tău.