Scapă rapid de nasul înfundat

1 2 jpg jpeg

Nu există om care să nu se fi confruntat măcar o dată cu această problemă a nasului înfundat. Înainte de a apela la tratamentul medicamentos încearcă câteva mici ponturi pentru a încerca să remediezi situaţia.

Primul pont presupune masarea uşoară a locului dintre sprincene, timp de un minut.

În felul acesta vei preveni atât uscarea cât şi inflamarea sinusurilor şi vei contribui în mod activ la reducerea presiunii de la nivelul sinusurilor frontale. Foloseşte-te de cele două degete, arătător şi mijlociu pentru a efectua câteva mişcări circulare maxim 2 minute.

După acest tratament ar trebui să poţi să îţi sufli nasul mult mai uşor.

Masează punctul dintre nas şi buze

Nu, nu este o glumă, masajul are efect terapeutic asupra întregului organism. Pe suprafaţa corpului se regăsesc foarte multe puncte ce din punct de vedere reflexogen corespund diferitelor organe şi posibile afecţiuni.

Asa se explică şi puntul dintre nas şi buze, care dacă alegi să îl masezi timp de 2-3 minute cu ajutorul mişcării circulare te va ajuta să îndepărtezi posibilele umflături din nas şi ulterior să respiri mai bine.

Apelează la uleiurile esenţiale pentru a-ţi relaxa simţurile.

Află care sunt plantele folositoare când ai nasul înfundat AICI

Apelează la un dezumidificator

1 2 jpg jpeg

Lipsa umidităţii aerului favorizează uscarea mucoasei nazale in acest aspect conduce la incomoditatea de a respira normal pe nas. Şi totodată favorizează dezvoltarea bacteriilor şi a complicaţiilor ulterioare.

Foloseşte un dezumidificator pentru a avea mereu o umiditate în camera între 40-60%.

De asemenea, imediat ce ai obţinut umiditatea necesară în încăpere poţi să apelezi la aromoterapie şi să foloseşti uleiuri esenţiale de pin, brad sau molid. Sunt indicate şi uleiurile de levănţică pentru a te ajuta să te relaxezi şi cel de muşeţel, fiind antibacterian.

Aplică o compresă caldă peste nas pentru ca astfel mucusul să devină lichid sau poţi să stai 5-10 minute la abur. Alege să pui flori de muşeţel în apa cu ajutorul căreia vei sta mai apoi la abur. Rezultatele nu vor întârzia să apară.

Poţi să faci şi spălături nazale cu apă salină, te va ajuta să îţi cureţi cavitatea nazală şi astfel vei putea respira uşurat.

Nu ezita să faci mişcare

Atunci când faci sport atât tensiunea cât şi pulsul cresc, corpul se încălzeşte şi mucusul se fluidifică, astfel că vei putea să îţi cureţi mai uşor nasul. În cazul în care nu te confrunţi cu vreo alergie, apelează la sport cât de des poţi.

Sportul făcut cu regularitate te va ajuta să ai un organism mai puternic, ferit de diverse afecţiuni.

Nu uita să consumi dimineaţa o lingură de miere de albine cu o linguriţă de scorţişoară şi să bei cât mai multe lichide.