Cea mai bună combinaţie pentru un colon sănătos

2 jpg jpeg

La început de ea este indicat să acorzi o atenţie sporită organismului şi sănătăţii tale, mai ales după sărbătorile de iarnă când mesele au fost îmbelşugate şi cu siguranţă nu ai ratat nici o specialitate.

Acum este momentul să începi să îţi pregăteşti silueta pentru vară. Primul organ asupra căruia trebuie să îţi îndrepţi atenţia este colonul. O cură de detoxifiere este o gură de aer curat pentru el, şi cea mai bună modalitate de a o face este o alimentaţie sănătoasă în cantităţi moderate şi ceaiurile din plante.

Frunzele de senna, laxativ natural

2 jpg jpeg

Deşi nu se prea vorbeşte despre această plantă, frunzele de senna fac parte din categoria de laxative naturale ce contribuie într-un mod activ la curăţarea colonului în special de toxine şi la menţinerea unui tranzit optim.

Este un real stimulent al intestinelor, participând la realizarea mişcărilor de peristaltism, având efecte vizibile după un interval de 12 ore de la consumarea ceaiului, motiv pentru care este ideal să îl consumi după masa de seară.

În cazul în care te confrunţi cu afecţiuni precum boala Crohn, colită ulceroasă sau afecţiuni cardiovasculare acesta ceai este contrandicat.

Află de ce este bine să bei periodic ceai verde AICI

Ceaiul verde, remediu pentru colesterolul mărit

1 2 jpg jpeg

Consumul de ceai verde este recomandat mai ales pentru că s-au observat acţiunile sale asupra organismului şi astfel s-a dovedit a fi un bun adjuvant pentru a reduce riscul de afecţiuni cardiovasculare, inclusiv pe cel de hipertensiune arterială.

Cel mai concludent studiu a fost efectuat în China şi confirmă faptul că un consum moderat de ceai verde produce o scădere a riscului de hipertensiune arterială cu 46-65% faţă de persoanele care nu consumă acest tip de ceai. De asemenea poate preveni afecţiunile hepatice,şi poate înlocui cu succes efectele cafelei. Cofeina din ceaiul verde acţionează ca stimulent uşor şi, spre deosebire de cofeina din cafea, care îşi face efectul imediat, se eliberează mai încet în organism, dar tocmai acest efect mai lent constituie un avantaj.

Ceaiul verde se potriveşte de minune cu ceaiul din frunze de senna, acţionând împreună pentru a curăţa organismul de toxine şi a preveni simptome precum balonarea, flatulenţa sau chiar şi constipaţia.

Cum se prepară ceaiul pentru colon?

Ai nevoie de două linguriţe de frunze de ceai verde, 1 linguriţă de seminţe de senna, o linguriţă de seminţe de ţelină, 2 linguriţe de rădăcină de păpădie, 1 linguriţă de muşeţel, 1 linguriţă de gălbenele.

Fierbe 500 mililitri de apă şi apoi adaugă acest mix de plante şi lasă la infuzat 5 minute apoi înainte să te culci bea toată cantitatea. Efectele benefice se văd cel mai bine după câteva zile de cură de detox combinată cu o dietă bogată în fibre şi hrană sănătoasă.