Top remedii pentru durerile de oase

1 2 jpg jpeg

Milioane de oameni din întreaga lume suferă de dureri de oase şi de articulaţii, simptom al unor boli articulare care afectează, cu precădere, persoanele mai în vârstă. Deoarece pot crea un disconfort major, îngreunând desfăşurarea activităţilor zilnice, este indicat să le tratezi la timp, pentru a nu se agrava.

Scoarţa de salcie reface ţesutul osos

Numită şi aspirină vegetală, salcia ajută la combaterea durerilor reumatismale. Scoarţa plantei conţine derivaţi de acid salicilic, cu efecte asemănătoare aspirinei, dar fără efectele adverse ale acesteia. Potrivit studiilor realizate la Institutul Naţional de Sănătate din SUA, aspirina previne pierderea densităţii ţesutului osos şi contribuie la refacerea acestuia, mai ales în cazul fracturilor cauzate de osteoporoză. Remediul din scoarţă de salcie este indicat în special persoanelor care au un stomac sensibil, deoarece nu irită mucoasa gastrică. Se prepară din 2 linguriţe de pulbere de scoarţă măcinată, peste care se adaugă 1 cană cu apă fiartă. După 10-15 minute, se strecoară. Se beau 2 căni zilnic.

Păpădia combate inflamaţiile

Graţie acidului linoleic, care joacă un rol în combaterea inflamaţiilor, păpădia este utilizată pentru tratarea durerilor osoase. Cu un conţinut ridicat de vitaminele A şi C, dar şi de minerale precum calciul, potasiul şi borul, păpădia ajută la menţinerea sănătăţii oaselor. O poţi consuma ca atare, în salate sau sub formă de infuzie. Acesta se prepară dintr-o linguriţă de frunze de plantă uscată şi 1 cană cu apă clocotită. Se strecoară după 5-10 minute şi se beau 3 căni, în fiecare zi.

Citeşte şi: Vrei oase puternice? Iată ce trebuie să mănânci!

Băile cu sare alină durerile reumatice

Pentru ameliorarea durerilor osoase cauzate de reumatism, sunt indicate băile cu sare. Se pun 2 kilograme de sare de mare într-o cadă plină apă caldă, se amestecă bine, până se dizolvă şi se stă maximum jumătate de oră. Se recomandă să se facă 2-3 băi săptămânal.

Remediu cu ulei de mentă şi eucalipt

Deşi nu pot vindeca durerile de oase, uleiurile esenţiale de mentă şi de eucalipt le pot ameliora, graţie proprietăţilor analgezice pe care le au. Într-un bol, amestecă 10 picături de ulei de mentă cu 10 picături de ulei de eucalipt şi cu 1 linguriţă de ulei de măsline, care ajută pielea să nu se irite. Păstrează amestecul obţinut într-un recipient de culoare închisă, ferit de razele solare şi aplică-l pe piele, cu mişcări uşoare, sub formă de masaj, ori de câte ori e nevoie, pe zonele dureroase.

Info

Un stil de viată activ şi o alimentaţie bazată pe fructe, legume şi lactate pot preveni durerile osoase.

Ceaiul de ienupăr are efect calmant

Boabele aromate de ienupăr ajută la calmarea durerilor de oase şi la reducerea inflamaţiilor, graţie conţinutului de terpene, compus cu rol antiinflamator, se arată într-un studiu. În acest sens, cel mai indicat este ceaiul obţinut dintr-o linguriţă de boabe uscate şi 1 cană cu apă fierbinte. Se lasă 15-20 de minute, apoi se strecoară. Se bea 1 cană în fiecare zi. Nu se recomandă femeilor însărcinate.

Pont

Turmericul şi ghimbirul, antiinflamatoare naturale, reduc inflamaţiile şi au efect analgezic puternic, mai ales în cazul artritei reumatoide.