Cele mai eficiente remedii pentru răcelile de vară

1 2 jpg jpeg

Greu de crezut, dar adevărat este că şansele de a răci pe timpul verii sunt aproape la fel de mari ca şi iarna.

Cele mai întâlnite cauze

Pornind de la o simplă îngheţată până la schimbarea bruscă de temperatură pe care o suferim atunci când ieşim din încăperi cu aer condiţionat, cauzele unei răceli de vară sunt diverse. Printre acestea se numără:

- consumul de lichide foarte reci

- statul prea mult în apă la piscină sau la mare

- mersul în maşină cu toate geamurile deschise

Te-ar mai putea interesa:

- Nu scapi de răceală nici vara? Uite cum te ajută uleiurile esenţiale!

- Exerciţiile fizice intense scad riscul de răceală

- Nu-ţi trece răceala? Dormi mai mult!

La ce remedii poţi apela

Dacă nu ai fost atent la factorii de mai sus şi ai răcit, nu te îngrijora pentru că există o mulţime de tratamente naturale care te pot ajuta. Pe lângă faptul că sunt mereu la îndemână, leacurile din plante nici nu au efecte adverse.

Cele mai eficiente remedii pentru nas înfundat

Pune pe flacăra de la aragaz tabla pe care coci ardeii, las-o sa se înfierbânte bine, apoi presară pe ea nişte făină de mălai şi respiră cu capul aplecat mirosul pe care-l emană mălaiul ars. Instantaneu te vei simţi mai bine şi vei putea respira normal, pe nas..

Cele mai eficiente remedii pentru febră

Împotriva febrei se recomandă, de trei ori pe zi, câte o cană de ceai de soc şi o frecţie bună cu oţet de mere, uşor încălzit şi combinat cu puţină apă. Pentru a alunga durerile poţi apela la un truc simplu, dar eficient: inhalaţii cu plante puternic aromate, cum este menta, levanţica, busuiocul sau cimbrul, în amestec sau simple.

Cele mai eficiente remedii pentru dureri de gât

Împotriva durerilor de gât, alimentul-minune este mierea. Datorită proprietăţilor sale antibacteriene, mierea ajută la ameliorarea durerilor de gât şi grăbeşte procesul de refacere a organismului. În plus, contribuie la fluidizarea secreţiilor şi reduce inflamaţia.

Adaugă 2 linguri de miere într-o ceaşcă cu apă fierbinte şi bea de câteva ori pe zi. O poţi adăuga şi în ceaiul preferat. Ia o lingură de miere şi înainte de a te culca pentru a calma durerile în gât şi pentru a te ajuta să ai un somn liniştit.

O altă soluţie este şi gargara cu apă sărată. Timp de 2-3 ori pe zi, de obicei dimineaţa şi seara, fă o gargară cu apă calduţă în care ai adăugat puţină sare. La o ceaşca de apă pui jumătate de lingură de sare şi amesteci bine.