Uleiul de citronella combate infecţiile
Combate infecţiile
Cercetări recente arată că anumiţi compuşi din uleiul esenţial de citronella inhibă creşterea bacteriilor şi le elimină pe cele deja existente. Uleiul este util în tratarea infecţiilor colonului, uretrei, vezicii urinare, prostatei şi rinichilor, dar şi extern, pentru tratarea rănilor şi a micozelor. Intern, uleiul de citronella se diluează într-un ulei purtător. Se pune 1 picătură de ulei esenţial într-o jumătate de linguriţă de ulei vegetal (de măsline sau cocos) şi se ia remediul de 3 ori pe zi. Extern, se aplică direct, nediluat, pe rană sau pe micoză.
Reduce inflamaţia din corp
Un studiu din 2017 arată că uleiul esenţial de citronella uşurează inflamaţia din ficat, stomac şi intestine, dacă a fost cauzată de consum excesiv de alcool, de reacţii adverse ale unor medicamente sau de ingerarea unor mâncăruri prea condimentate.
Este un inamic al depresiei
Uleiul esenţial de citronella combate anxietatea, tristeţea şi sentimentele negative, inducând o stare de speranţă şi de optimism. Pentru a beneficia de acest efect, uleiul se foloseşte extern, în apa de baie. Se umple cada cu apă şi se adaugă un pumn de sare peste care s-au turnat 3-4 picături de ulei de citronella. Baia trebuie să dureze aproximativ 20 de minute.
Uşurează simptomele răcelii
În caz de secreţii nazale şi durere de cap cauzate de răceală, uleiul esenţial de citronella este recomandat sub formă de inhalaţii. Pe un şerveţel se pun 4-5 picături de ulei şi se inhalează de-a lungul a 5 minute. De asemenea, se poate face masaj sau frecţie cu ulei de citronella diluat în ulei de măsline. Se amestecă 3-4 picături de ulei esenţial cu 1 lingură de ulei de măsline şi se masează tâmplele, pieptul şi spatele.
Atenţie: uleiul esenţial de citronella este contraindicat femeilor însărcinate, copiilor sub 5 ani şi persoanelor care suferă de hipertensiune sau de epilepsie.