Remedii concentrate cu ghimbir pentru cele mai frecvente afecţiuni

1 remedii cu ghimbir jpg jpeg

Leac cu virtuţi cunoscute încă din timpuri străvechi, ghimbirul este un remediu ce ar trebui inclus în trusa de prim-ajutor naturist de acasă. Răceala, gripa şi senzaţia neplăcută de durere în gât sunt câteva dintre bolile care pot fi tratate cu ghimbir .

Cu o istorie de aproape 2.000 de ani, ghimbirul nu este doar un condiment folosit în bucătărie, ci şi o plantă cu numeroase properietăţi terapeutice, fiind utilizat încă din cele mai vechi timpuri în medicina tradiţională chineză. Înrudit cu turmericul şi cu cardamomul, ghimbirul este o rădăcină folosită frecvent în compoziţia reţetelor naturiste. În Asia, ghimbirul este considerat un antibiotic natural, în componenţa lui găsindu-se nu mai puţin de 500 de substanţe active. Are un gust puternic, şi are o cantitate însemnată de vitamine precum B1, B2, B3 şi B6, dar şi minerale cum ar fi calciu, fier, magneziu şi fosfor. Toate aceste proprietăţi transformă ghimbirul într-un „medicament” natural, recomandat în tratarea multor probleme de sănătate.

Reglează glicemia

Cei care au nivelul glicemiei crescut şi vor să echilibreze valorile în mod natural, fără să recurgă la medicamente, pot încerca ceaiul din rădăcină de ghimbir. Cele mai recente cercetări au relevat faptul că această plantă are capacitatea de a reduce nivelul de zahăr din sânge. Poate fi consumat şi de către bolnavii de diabet, întrucât stimulează organismul să producă insulină.

Cum îl prepari: 1 linguriţă de ghimbir uscat se fierbe 5 minute în 250 ml de apă. Se lasă să se răcească puţin, după care se strecoară şi se consumă călduţ. Se bea câte 1 cană în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun.

Calmează durerile în gât

Fie că ai răcit sau ai tras aer rece în piept, ai senzaţia că mii de ace îţi înţeapă gâtul de fiecare dată când înghiţi. Uscăciunea gâtului, roşeaţa şi durerea locală accentuată sunt cele mai comune simptome ale faringitei şi ale amigdalitei. În acest caz, un sirop de ghimbir preparat în casă este remediul pe care ar fi bine să-l încerci.

 1 linguriţă de ghimbir proaspăt ras se fierbe cu 1 cană de apă. După ce s-a răcit, pui ceaiul într-un borcan, adaugi 4-5 felii de lămâie şi 3 linguriţe cu miere. Îl dai la frigider până capătă consistenţa unui jeleu. La 1 cană de apă fierbinte se adaugă 2 linguri din compoziţie, se amestecă până se dizolvă şi se bea siropul cât mai cald.

Bine de ştiut!

Ghimbirul este benefic şi în cazul răcelii sau gripei. Combină o jumătate de lingură de pudră de ghimbir cu puţină scorţişoară. Fierbe amestecul 5 minute cu 1 cană de apă şi bea-l în fiecare seară, iar gripa va trece mult mai repede.

Pont: Compresele cu ceai fierbinte de ghimbir puse pe încheieturile mâinilor şi ale picioarelor reduc durerile reumatice.

Previne apariţia tumorilor

Ghimbirul este benefic şi în cazul bolilor cardiovasculare, pentru că dilată vasele de sânge, iar proprietăţile sale antioxidante  protejează organismul de atacul radicalilor liberi. Totodată, el stimulează imunitatea şi buna funcţionare a sistemului digestiv. Rădăcina de ghimbir împiedică dezvoltarea tumorilor şi are rol antiparazitar. Este un bun remediu şi în cazul infecţiilor cu Helicobacter Pylori sau în orice altă afecţiune a stomacului. 

@unsplash