Se ştie că plantele au efecte mai blânde decât medicamentele de sinteză. Unele dintre ele au calităţi antibacteriene şi antivirale şi, chiar dacă nu pot înlocui tratamentul indicat de medic, pot să îţi fie de ajutor când ai unele infecţii.

Mierea 

În stare pură, a fost folosită ca antibiotic cu mult înainte de apariţia antibioticelor de sinteză. Acest remediu străvechi este utilizat adesea în tratarea erupţiilor cutanate, arsurilor sau iritaţiilor. Totodată, mierea curăţă cavitatea bucală de bacterii şi opreşte sângerarea gingiilor. De asemenea, este eficientă în tratatea ulcerelor. Bine de ştiut! Mierea de culoare mai închisă are calităţi antibacteriene mai puternice decât cea aurie şi este indicat să alegi produse nefalsificate. 

Uleiul de cocos 

Grăsimile saturate din uleiul de cocos au numeroase proprietăţi antibacteriene, antivirale, antifungice şi antiparazitare, utile în fortificarea sistemului imunitar. Uleiul de cocos este benefic şi pentru problemele pielii: previne infecţiile cutanate şi tratează eczemele, psoriazisul, dermatita etc. Remediile care au la bază acest ulei previn şi tratează infecţiile cu Candida albicans.   
 

Uleiul de oregano 

 
Studiile au demonstrat că uleiul de oregano este unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, cu efecte terapeutice confirmate. Acest remediu este un expectorant eficient şi un agent antiviral, care poate stimula şi întări sistemul imunitar, ajutându-te să elimini toxinele din corp. De asemenea, are virtuţi antibiotice şi poate anihila bacterile patogene din organism fără a perturba activitatea bacteriilor bune. Compusul care îi conferă virtuţi antimicrobiene se numeşte carvacrol. Pentru a fi eficient, uleiul de oregano trebuie să conţină cel puţin 70% carvacrol. 

Echinacea 

 
Vreme de aproximativ 4 secole, americanii au utilizat echinacea ca un scut împotriva infecţiilor sau pentru tratarea rănilor. Studiile au dovedit eficacitatea plantei în atenuarea durerilor, diminuarea inflamaţiilor şi prevenirea răcelilor. Se poate administra ca tinctură, capsule, ceai sau pulbere.  
 

Ghimbirul 

Ştiai că ghimbirul este utilizat în remedii pentru sănătate de peste 2 milenii? Oamenii au descoperit de multă vreme că această rădăcină are în compoziţie substanţe cu proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene. Consumat fie sub formă de ceai sau ca atare, ghimbirul este un „medicament‟ natural eficace în caz de răceli, deoarece calmează inflamaţiile la nivelul gâtului, ameliorează simptomele rinitelor şi sinuzitei şi are efect antipiretic (scade febra). 

Usturoiul 

Unul dintre cei mai cunoscuţi agenţi curativi naturali, usturoiul deţine proprietăţi antivirale deosebite şi este o sursă bogată de antioxidanţi, protejând sistemul imunitar de bacterii şi radicalii liberi care dăunează stării de sănătate. Proprietăţile usturoiului se datorează alicinei, o substanţă cu efect antimicrobian. De aceea, usturoiul se comportă ca antibiotic natural. Studiile au dovedit că usturoiul protejează bacteriile bune şi le elimină pe cele dăunătoare. Pentru a beneficia din plin de calităţile usturoiului, zdrobeşte-l, pentru a-i activa compuşii benefici, şi consumă-l ca atare. Poţi opta şi pentru administrarea lui sub formă de ulei sau pastile cu extract natural de usturoi. 
 
Bine de ştiut 
 
Uleiul de arbore de ceai şi-a demonstrat eficienţa ca antiseptic oral şi pentru dezinfectarea canalelor dentare. Eugenolul, compusul de bază al arborelui de ceai, are proprietăţi puternice antimicrobiene.