Mi-a ieşit un urcior. Ce să fac?

1 2 jpg jpeg

Urciorul este o umflătură dureroasă, îmbibată cu puroi, de la nivelul pleoapelor. Infecţie contagioasă frecventă, însă inofensivă, boala este cauzată de o bacterie care trăieşte la suprafaţa pielii. Există două tipuri de urcior: cel extern, care este o infecţie a glandelor sebacee de la baza genelor şi cel intern, mult mai greu de tratat, care se situează în interiorul pleoapei.

Este o boală contagioasă

Simptomele acestei infecţii sunt roşeaţa de la nivelul pleoapei, durere uşoară şi umflarea zonei în care urmează să iasă urciorul. De asemenea, ochiul poate lăcrima şi în acest caz persoana afectată va simţi o senzaţie de usturime. Pentru că este o boală contagioasă, urciorul necesită reguli de igienă şi de îngrijire foarte stricte. Iată câţiva paşi prin care poţi grăbi vindecarea acestuia.

1. Nu atinge zona inflamată

În faza incipientă sunt recomandate compresele cu apă rece, pentru a diminua inflamaţia. De asemenea, este indicat să nu atingi zona inflamată cu mâna şi să nu presezi urciorul, pentru că astfel rişti să propagi infecţia pe toată pleoapa şi să-ţi afectezi globul ocular. Încearcă să nu foloseşti produse de machiaj, deoarece le infectezi şi nu o să mai scapi de efectele neplăcute ale urciorului.

2. Pune comprese cu apă caldă

Dacă urciorul a evoluat, înmoaie un tampon de vată în apă caldă, stoarce-o şi apasă uşor pe urcior, pentru a scurta evoluţia acestuia şi pentru a elibera puroiul. Repetă procedura de trei ori pe zi, până ce urciorul se sparge. Poţi folosi diverse loţiuni din plante care să reducă inflamaţia şi să calmeze durerea.

3. Consultă un specialist

Dacă infecţia persistă şi după o săptămână, iar pleoapa ajunge să se inflameze în totalitate sau pielea din jurul ochilor devine roşie, este bine să consulţi un medic oftalmolog. Acesta îţi va prescrie medicamente ce conţin antibiotic. Dacă este vorba de un urcior intern, e cazul să consulţi sfatul unui specialist în domeniu. Poate fi vorba de o complicaţie a bolii şi în acest caz este nevoie de o intervenţie chirurgicală.

De fiecare dată când îţi îngrijeşti zona ochilor spală-te corespunzător pe mâini cu apă şi săpun. Pentru a preveni reapariţia urciorului, dezinfectează-ţi cu grijă lentilele de contact. La primul semn de iritaţie, renunţă la ele şi poartă un timp ochelari de vedere.